27 iunie 2012

Învaţă să citeşti eticheta furajelor VivaBio

Furajele sau alimentele constituie resursa prin care organismul uman sau animal îşi asigură aportul de elemente necesare creşterii, dezvoltării şi menţinerii vieţii. Tot ceea ce trăieşte trebuie să se hrănească.

Pentru a înţelege mai bine producerea de furaje vom face o prezentare de la mare la mic, focalizându-ne în final pe câteva elemente ale furajelor sau alimentelor.

Furajele sau alimentele complete sunt formate din trei ingrediente majore, respectiv glucide (zaharuri), lipide (grăsimi) şi proteine. Acestea constituie materia primă din care sunt alcătuite şi corpurile vii. Bineînţeles că la toate acestea se adaugă apă, atât ca aliment, cât şi ca un constituent major al corpurilor vii, alături de vitamine şi minerale.

Unul dintre cele trei ingrediente majore amintite sunt proteinele care la rândul lor sunt formate din aminoacizi. Toate proteinele, hormonii, anticorpii şi altele structuri din organism sunt alcătuite din aminoacizi. Aminoacizii sunt precum cărămizile. Dacă am compara un organism cu un oraş, am putea spune că în acel oraş (organismul) există clădiri cu mai multe funcţii, aşa cum într-un organism există organe şi sisteme cu funcţii diverse. Clădirile oraşului sunt construite din diverse materiale, aşa cum părţile organismului sunt construite din diverse materiale. Mergând mai departe cu comparaţia, admitem că materialele pentru zidărie sunt proteinele, iar dintre proteine aminoacizii pot fi consideraţi cărămizile organismului.

Şi acum trebuie să mai spunem că aceste cărămizi – aminoacizii – sunt 20 la număr şi se împart în două categorii, respectiv esenţiali şi neesenţiali.

VivaBio-furaje-compressor

Toate proteinele conţin aceiaşi 20 de aminoacizi, dar în diferite combinaţii. Apare o specificaţie importantă şi anume că, dintre cei 20 de aminoacizi, 8 trebuie furnizaţi prin alimentaţie, ceilalţi 12 putând fi produşi de organism chiar dacă ei nu au fost prezenţi în alimentaţie.

Cei 8 aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi se numesc „esenţiali” sau „indispensabili”. Termenul de “esenţial” se aplică în nutriţie pentru orice component nutritiv care nu poate fi produs în organism, care, în consecinţă, nu trebuie să lipsească din alimentaţie. Termenul se referă nu doar la aminoacizi, dar şi la alţi nutrienţi: grăsimi (omega 3, omega 6), vitamine.

Întrucât aminoacizii sunt, ca funcţie principală, componente ale proteinelor, lipsa aminoacizilor esenţiali împiedică construirea proteinelor în organism. Aminoacizii nu se stochează în organism, precum grăsimile de exemplu, şi de aceea ei trebuie aduşi zilnic prin alimentaţie.

Numele celor 8 aminoacizi esenţiali sunt: Izoleucina (Ile), Leucina (Le), Lizina (Lys), Metionina (Met), Fenilalanina (Phe), Treonina (Thr), Triptofanul (Trp) şi Valina (Val).

Acestora li se adaugă 2 aminoacizi semiesenţiali, dar care figurează adesea alături de aminoacizii esenţiali în terminologia oficială: cisteina (Cis) şi tirozina (Tyr), făcând ca lista aminoacizilor esenţiali să cuprindă şi combinaţii (Met +Cys).

La ora actuală, sursele majore de aminoacizi esenţiali pentru organismul animal sunt produsele vegetale, respectiv soia, floarea soarelui, lucerna, cerealele (orz, grâu, porumb). Acestea sunt materiile prime din care sunt fabricate produsele VivaBio.

Vom lua două exemple de aminoacizi esenţiali, care au rol benefic în organism:

Lizina – are rol important în absorbţia calciului, formarea musculaturii, recuperarea organismului după afecţiuni chirurgicale sau accidente, în producerea hormonilor, enzimelor şi anticorpilor, toate esenţiale pentru organism. Lizina intră în componenţa triptofanului şi metioninei, alţi doi aminoacizi esenţiali. Insuficienţa de lizină în hrană are drept consecinţă dereglarea circulaţiei sanguine, micşorarea numărului de eritrocite în sânge şi a conţinutului de hemoglobină, provoacă oboseala muşchilor, dereglări în calcificarea oaselor, cefalee, vertijuri, greaţă, vomă, anemie.

Metionina – normalizează metabolismul grăsimilor şi al fosfolipidelor în ficat şi se recomandă în profilaxia şi tratarea aterosclerozei. Metionina este necesară pentru buna funcţionare a glandelor suprarenale şi pentru sinteza adrenalinei – hormon important pentru organism. Metionina este unul dintre cei mai importanţi, dacă nu chiar cel mai important aminoacid pentru organism.

TOATE furajele destinate animalelor trebuie să conţină astfel de elemente. Acestea nu sunt nicidecum dăunătoare. Ele provin în cazul furajelor VivaBio, aşa cum am spus din vegetale, mai ales din soia, floarea-soarelui, lucerna, cereale.

Dacă, prin absurd, am elimina aminoacizii esenţiali din raţie am produce cu adevărat dereglări dăunătoare pentru organism.

eticheta-vivabio-compressor

Furajele VivaBio nu conţin hormoni sau alte substanţe interzise în alimentaţie. Nu conţin nici alte “chimicale” dăunătoare pentru organism, iar compoziţia produselor este corelată cu necesarul nutritiv natural, specific al fiecărei categorii de animale căreia i se adresează. Faptul că există rase specializate pentru ouă, pentru carne sau pentru lapte (în cazul vacilor), impune ca furajarea acestora să fie corelată cu potenţialul lor productiv. Cu toate acestea, exista mituri potrivit cărora cu ajutorul alimentaţiei se pot creşte găini care ar oua deja la două luni sau pui gata de tăiat la o lună, mituri total neadevărate şi chiar greu de imaginat.

Un alt element din compoziţia furajelor VivaBio, de altfel menţionat pe etichetă aşa cum cere legea (şi nu ascuns de public) este OMG, în cazul nostru şrotul de soia, care provine şi din soiuri modificate genetic. Acest tip de soia este perfect legal şi conform cu cerinţele impuse de Comunitatea Europeană. Trebuie să ştiţi că soia modificată genetic este acel tip de soia la care s-a introdus pe o genă, un factor de rezistenţa faţă de un ierbicid. În acest fel la un moment dat se aplică culturii de soia un (singur) ierbicid, ceea ce face ca buruienile din cultură să fie total distruse, iar plantele de soia vor creşte mai bine fără buruieni. Şi la soiurile nemodificate genetic se aplică ierbicide, dar trebuiesc folosite 3,4,5 tipuri de ierbicide şi de mai multe ori, ceea ce poate lăsa reziduri chimice în boabele de soia. Aceasta este diferenţa esenţială între soia modificată genetic şi celelalte soiuri. Nu există nicio dovadă (studii) că modificarea genetică indusă la soia ar afecta în vreun fel animalele sau oamenii care consumă astfel de soia.

Furajele VivaBio nu au fost niciodată prezentate ca fiind bio în accepţiunea actuală a legislaţiei referitoare la produsele “bio”, respectiv cele catalogate şi etichetate în România “ecologice” (produse obţinute fără utilizarea substanţelor chimice – fertilizatori, pesticide – fără intervenţii genetice etc.)

Trebuie reţinut că furajele VivaBio sunt probabil cele mai sănătoase de pe piaţă, de cea mai bună calitate, conforme cu necesarul nutritiv al animalelor şi nu conţin substanţe dăunătoare organismului, precum făinuri de origine animală sau hormoni de creştere.