Tot ce trebuie să știi despre cultura ridichilor în grădină
Cultura ridichilor este diferită pentru ridichile de lună, de iarnă și de vară. În acest articol vom vorbi despre felul în care se cultivă ridichile pentru fiecare soi în parte.
Ridichile de lună
Ridichile de lună se cultivă succesiv, ori înaintea ori în urma altor culturi. Cele mai bune premergătoare sunt tomatele, castraveții și ardeii, mai ales dacă au fost fertilizate în anul precedent.
- Semănatul se va face în luna martie, eșalonat, la 15 zile, până la finele lunii aprilie
- Semințele se vor pune în pământ la 1,5-2 cm, dar nu mai adânc, pentru a evita deformarea rădăcinilor
- După ce au răsărit se va face rărirea lor, la 3-4 cm
- Vor avea loc 2-3 prășile pe rând
- Se indică și 1-2 udări
- Va fi nevoie și de un tratament cu Zeamă Bordeleză pentru boala petelor albe. Se aplică prafuri contra puricilor. Este nevoie de 12 zile repaus înainte de recoltare
- Recoltarea se face la 4 sau 6 săptămâni, în funcție de maturitatea rădăcinilor
- Recoltarea se va face eșalonat
Ridichile de vară
Și acest soi se cultivă succesiv, iar culturile premergătoare favorabile sunt castraveții și fasolea.
- Semănatul se face la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai
- Semănarea se face eșalonat la 10-15 zile, la adâncimea de 1,5-2 cm
- Erbicidarea este bine să se facă înaintea semănării. Dacă se face după semănare, se așteaptă ca plantele să aibă 4-5 frunze
- Rărirea plantelor se face la 8-10 cm
- Irigarea este necesară de 3-5 ori
- Prăsitul este necesar de 2-3 ori între rânduri și de 2 ori pe rând
- Dacă apar dăunători, se aplică tratament punctual
- Se recoltează la 8-10 săptămâni de la semănat
Ridichile de iarnă
Ridicile de iarnă se cultivă în succesiune, iar culturile anterioare favorabile sunt cele de spanac, salată, mazăre.
- Semănatul se va face în lunile mai-iunie
- Răritul plantelor se face la 8-12 cm, când plantele au 2-3 frunze adevărate
- Prășitul se va face de 2-3 ori
- Dacă apar dăunători, se aplică tratament punctual
- Recoltarea se face în a doua jumătate a lunii octombrie, o singură dată, prin dislocare