Bolile gazonului și cele mai bune soluții de remediere
Boala gazonului apare atunci când gazonul sau structura rădăcinii sunt atacate de agenți patogeni, în general ciuperci. Cum prevenția este cel mai bun tratament, inspectarea săptămânală a gazonului are beneficiul identificării la timp a unei boli și tratarea în fază incipientă. Bolile tind să înceapă ca pete mici sau pete de ierburi pe moarte care se răspândesc în timp.
Dacă daunele sunt larg răspândite și se manifestă sever, atunci de vină sunt dăunătorii sau agenții patogeni, buruienile sau stresul de mediu ori stresul termic. Stresul de mediu este cauzat de irigarea sau fertilizare în exces sau prea puțină, temperaturi extrem de ridicate sau scăzute. În ultimii ani, au fost dezvoltate soiuri noi și îmbunătățite de ierburi de gazon care oferă o rezistență mai mare la boli, culoare, textură, densitate și uniformitate.
Alege tipul de gazon potrivit
Tipul de iarbă ales pentru gazon trebuie să fie compatibil cu clima, traficul, posibilitățile de întreținere și intențiile estetice. Alege mereu un soi de semințe pentru gazon de calitate, cu anumită rezistență la bolile comune.
- Soiul de iarbă care preferă zonele montane: iarbă albastră, fescues, raigras, se comportă cel mai bine la temperaturi în timpul zilei între 21℃ și 29℃.
- Soiul de iarbă care preferă zonele cu temperaturi ridicate iarba bermudă, paspalum, iarba Sf. Augustine și iarba zoysia se comportă cel mai bine între 29℃ și 35℃.
Bolile afectează în general gazonul cu iarbă care nu crește viguros. Iarba care preferă temperaturile reci este mai predispusă la infestări de boli în timpul verii, în timp ce iarba care preferă temperaturile calde este mai predispusă la boli în perioada de la sfârșitul toamnei până la începutul primăverii.
Depune toate eforturile pentru a alege o iarbă care să crească bine în condițiile de mediu din zona de domiciliu. De exemplu, prea multă umbră provoacă stres care poate duce la dezvoltarea bolii. În mod similar, unele specii sunt mai tolerante la căldură sau la secetă decât altele.
Cât de eficiente sunt tratamentele cu fungicide?
Îngrijirea gazonului implică mai mult decât aplicarea îngrășămintelor pentru gazon sau a fungicidelor pentru a trata bolile gazonului. Nu există un remediu permanent pentru bolile gazonului, dar unele pot fi controlate sau prevenite cu fungicide moderne. Cele mai eficiente sunt însă metodele corecte de îngrijire .
- Gazonul trebuie să aibă suficientă lumină
- Gazonul trebuie să aibă parte de aerisire permanentă, mai ales dacă este în spații acoperite sau semideschise
- Reducerea nivelului de buruieni și fire uscate
- Prevenirea compactării și a tasării
Gazonul sportiv și cel pentru trafic intensiv au nevoie de tratament regulat de fungicide pentru a preveni apariția bolii. Cele mai multe fungicide și tratamentele adecvate sunt la îndemâna specialiștilor, de aceea, pentru gazonul din instituții, locuri publice, pe suprafețe mari, ar tebui să fie angajată o firmă sau un grădinar licențiat.
Fusarium
🧫 Agent patogen: Fusarium culmorum, F. tricinctum
🌱 Ierburi sensibile: iarba albastră
📝 Simptome: zone mici, circulare, verzi cenușii, care se întind de la câțiva centimetri până la un metru în diametru. Zona bazală a tulpinilor moarte are un putregai roșiatic, este tare și dură, iar firele moarte par albite. Boala apare la temperaturi în timpul zilei 29℃ și 35℃. Agentul patogen supraviețuiește în reziduuri de iarbă uscată.
Pentru a preveni apariția bolii irigarea se va face dimineața. Nu se aplică mai mult de 0,5 grame nitrogen/300 mp/aplicare. Se folosește un amestec de 20% Lolium perenne la semănarea soiului de iarba albastră. Tăierea ierbii se face la cea mai mare înălțime recomandată.
Boala poate să apară odată cu topirea zăpezii, atunci sunt însoțite de un mucegai alb. Fusarium tinde să atace gazonul de la sfârșitul toamnei până la primăvară. Peticele care nu se recuperează trebuie să fie reînsămânțate sau gazonate. Controlul prin fungicid este dificil dacă problema nu este diagnosticată în stadiile incipiente.
Boala firului roșu – denumită și amenințarea roșie
🧫 Agent patogen: Laetisaria fuciformis
🌱 Ierburi sensibile: agrotis, iarbă bermudă, iarbă albastră, raigras englezesc
📝 Simptome: în covorul gazonului apar firele roșii, sub formă de pete cu diametrul de 5-20 cm. Petele pot fi și mai mari. Boala este favorizată este de temperaturi de 15℃ – 23℃ și perioade prelungite de umiditate. Apare adesea în gazonul cu deficit de azot în perioadele de temperaturi răcoroase sau calde, dacă există umiditate ridicată.
Irigarea și fertilizarea corespunzătoare pot reduce apariția bolii, dar și cantitatea de azot aplicată, se va asigura circulația adecvată a aerului și se vor reduce zonele umbrite. Tratamentele cu fungicide sunt justificate în cazurile de atac sever. Boala rareori ucide sistemul radicular al plantelor de iarbă, recuperarea se face natural. Pot fi afectate suprafețe mici sau mari de gazon.
Pătarea sub formă de monedă, Dollar spot
🧫 Agent patogen: Sclerotinia homeocarpa, Lanzia sp., Moellerodiscus sp.
🌱Ierburi sensibile: iarbă bermudă, iarbă albastră, raigras englezesc, păstuc, seashore paspalum, iarba zoysia
📝Simptome: apar pete mici, circulare, de 3–15 centimetri în diametru, care se pot îmbina pentru a forma zone mari, neregulate, de culoare maronie. Deasupra apar fire fine și albe, similare pânzei de păianjen. Boala este favorizată de temperaturi moderate 15℃ – 23℃ și exces de umiditate sau stres hidric.
Poate fi prevenită prin folosirea fertilizanților adecvați, se udă doar dimineața devreme și se menține circulația aerului. Se aplică fungicid la începutul primăverii și se folosesc pansamente cu compost.
Inelele Zânelor
🧫 Agent patogen: Agrocybe spp., Marasmius oreades, Lepiota spp., alte Basidiomycete spp.
🌱 Ierburi sensibile: toate ierburile de gazon
📝 Simptome: benzi circulare de culoare verde închis, dublate de o zonă maronie, uscată, în jurul cărora apar ciuperci, dar nu de fiecare dată. Condițiile favorizante a bolii sunt solurile bogate în iarbă uscată sau materie organică nedescompusă, care conține lignină, cum ar fi rădăcinile copacilor bătrâni.
Pentru a preveni apariția bolii se aplică moderat îngrășământul cu azot. Solul trebuie să fie aerisit, bine afânat, pentru o mai bună absorbție a apei. Singura alternativă este să excaveze și să se îndepărteze porțiunea infectată până la 45 cm adâncime, înlocuirea cu alt sol și reînsămânțare cu semințe de gazon.
Pătarea cenușie a firelor de iarbă
🧫 Agent patogen: Pyriculria grisea
🌱 Ierburi sensibile: ierburi, kikuyugrass, raigras, iarba St. Augustine
📝 Simptome: Pe gazon apar pete neregulate, albite, cu margini întunecate pe frunze, care, din depărtare, au aspect de cârlig. Boala este favorizată de temperaturi în timpul zilei de 29℃ – 35℃; umiditate ridicată sau precipitații; gazon supraudat și suprafertilizat.
Boala poate fi prevenită dacă irigarea se face corespunzător. Nu se recomandă aplicarea prea multor fertilizanți, este favorabilă expunerea la soare și circulația aerului. Boala poate fi exterminată și cu ajutorul fungicidelor. Afecțiunea face ca solul de sub suprafața gazonului să devină hidrofob. Zonele de gazon afectate se usucă și devin maronii, deoarece solul nu poate absorbi toată apa în surplus.
Rugini
🧫 Agent patogen: specia Puccinia
🌱 Ierburi sensibile: toate ierburile de gazon
📝 Simptome: pe suprafața gazonului se observă pete neregulate ruginii. Agentul patogen se dezvoltă atunci când temperaturile sunt moderate, între 21℃ – 23℃, dar este multă umiditate în atmosferă. Gazonul care are deficit de azot este mai susceptibil la boală.
Din nou, respectarea cerințelor adecvate de irigare și fertilizare sunt cele mai importante. Gazonul trebuie tuns regulat, iar iarba rezultată va fi îndepărtată imediat. Dacă se respectă normele de irigare și fertilizare, rareori este nevoie fungicide.
Petele de grăsime
🧫 Agent patogen: Pythium spp.
🌱 Ierburi sensibile: toate ierburile
📝 Simptome: uneori pe gazon apar pete mici, circulare, care confluează și au aspect de pată de grăsime. Lamele de iarbă se înnegesc și se ofilesc rapid. Rădăcinile pot fi maro, iar în condiții umede pot apărea mase de miceliu fungic. Se dezvoltă pe petele uscate din gazon care rămân umede. Răspândirea agentului patogen este favorizată de temperaturile ridicare, între 29℃ – 35℃.
Expunerea la soare, aerisirea, expunerea la vânt, drenajul apei în surplus, sunt metode prin care se previne răspândirea bolii. Gazonul nu se va tunde dacă este umed. Fertilizarea cu azot pe vreme caldă și umedă nu este recomandată.
Cum trebuie efectuate tratamentele fungicide?
Vestea bună este că unele boli ale gazonului afectează doar coroana și firul ierbii, zona rădăcinii rămânând intactă. Adesea că gazonul se poate recupera bine, dacă se mențin condițiile potrivite de creștere și se aplică puține fertilizări, dar cu produse de calitate. La inspectarea periodică a gazonului, dacă se observă zone afectate, se poate rezolva problema îndepărtând bucata afectată.
Decupează toate zonele moarte sau deteriorate folosind o greblă sau o scafă. Zona afectată se lucrează până la o adâncime de 10 – 15 cm. Se adaugă semințele de gazon adecvate la în cantitatea recomandată. Peste se întinde un strat subțire de pansament pentru a proteja semințele. Se udă până când sămânța a germinat.
Dacă boala s-a extins, atunci este bine să acționezi prin aplicarea fungicidelor de spectru general. Fungicidele se aplică cu ajutorul pulverizatoarelor și pompelor, respectând dozajul menționat pe ambalaj. Fungicidul se aplică pe timp uscat, dimineața sau seara, după ce a trecut roua. Se repetă aplicarea la 7 sau 10 zile.