Călătorești cu animale de companie în spațiul UE? Cum trebuie să te pregătești?
Ai pregătit o vacanță și nu ai vrea să lași acasă patrupedul din familie. De cele mai multe ori stăpânii de animale aleg să lase câinii și pisicile în grija altor persoane. Dacă vrei să iei animalul de companie cu tine, dar nu știi în ce condiții poți să călătorești cu acesta în spațiul UE, avem noi toate detaliile în acest articol.
Regulile Uniunii Europene facilitează călătoria într-o altă țară parteneră, inclusiv în Norvegia și Irlanda de Nord cu câinele, pisica sau chiar cu dihorul. Aceste reguli se referă și la călătoriile către UE dintr-o țară din afara UE. Vezi care sunt demersurile pe care le poți face pentru a călători cu animalul de companie pe teritoriul UE.
Animalul tău de companie poate călători cu tine în altă țară din UE dacă:
- A fost microcipat, conform regulamentului european.
- Are un pașaport european valabil pentru animale de companie, atunci când călătorești dintr-o țară UE sau Irlanda de Nord în altă țară UE sau Irlanda de Nord, sau un certificat UE de sănătate animală, atunci când călătorești dintr-o țară din afara UE.
- A fost vaccinat împotriva rabiei. Trebuie prezentat carnetul de vaccinare în acest caz.
- A avut tratament împotriva teniei Echinococcus multilocularis. Dacă călătorești în Finlanda, Irlanda, Malta, Norvegia și Irlanda de Nord, va fi obligatorie vaccinarea împotriva acestui parazit.
Regulile UE descrise mai sus cu privire la călătoriile cu animale de companie se aplică călătoriilor private cu animale de companie care nu implică schimbarea proprietății sau vânzare.
Care sunt documente de călătorie pentru animalul de companie
Dacă călătorești alături de câine, pisică sau dihor, trebuie să-ți pregătești documentele de călătorie. Este vorba despre pașaportul european pentru animalele de companie și certificatul UE de sănătate animală. Dacă nu știi ce sunt acestea și de unde le poți obține, explicăm pe larg mai jos.
Ce este pașaportul european pentru animale de companie?
Pașaportul european pentru animale de companie este un document reglementat, standard, pentru toate țările partenere UE și este esențial pentru călătoriile între țările europene, exact la fel de important ca un pașaport pentru copilul minor. Pașaportul conține descrierea și detalii specifice despre animalul tău de companie.
În Pașaportul european pentru animalele de companie este inclus microcipul sau codul de tatuaj, precum și fișa de vaccinare împotriva rabiei și datele de contact ale proprietarului și ale veterinarului care a eliberat pașaportul.
De la 1 ianuarie 2021, pașapoartele UE pentru animale de companie eliberate unui proprietar de animale de companie rezident în Marea Britanie nu mai sunt valabile pentru călătoriile cu animale de companie din Marea Britanie către o țară UE sau Irlanda de Nord.
De unde poți obține un pașaport european pentru animalele de companie?
Poți obține un pașaport european pentru animale de companie de la orice veterinar autorizat, care are acreditare pentru emiterea pașapoartelor pentru animale de companie. În țara noastră nu sunt foarte mulți veterinari care pot emite asemenea acte de călătorie. ANVSA a publicat și o listă cu toate cabinetele veterinare în care poți obține pașaportul.
Pentru ce animale de companie se emite pașaport de călătorie?
Pașapoartele europene pentru animale de companie sunt eliberate numai pentru câini, pisici și dihori. Dacă călătorești în altă țară din UE cu orice alt animal de companie, cum ar fi păsări, animale acvatice ornamentale, reptile, rozătoare sau iepuri, verifică regulile naționale ale țării pe care intenționezi să o vizitezi pentru informații despre condițiile de intrare.
Cât este valabil un pașaport pentru animalul de companie?
Un pașaport pentru animale de companie este valabil pe viață, atâta timp cât vaccinarea antirabică a animalului tău de companie este la zi, de aceea va fi nevoie și de certificatul UE de sănătate animală. Pentru a putea călătorii cu animalul de companie trebuie îndeplinite aceste reguli deja stabilite în regulamentul oficial UE.
Dacă călătorești într-o țară din UE sau Irlanda de Nord din Andorra, Elveția, Insulele Feroe, Gibraltar, Groenlanda, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Statul Vatican, animalul tău de companie poate intra și în UE cu un pașaport pentru animale de companie eliberat în una dintre aceste țări sau teritorii.
Ce este certificat UE de sănătate animală?
Un certificat UE de sănătate animală este un alt tip de document care conține informații specifice despre identitatea animalului, sănătate, vaccinări antirabice. Este, de asemenea un model standard pentru toate țările UE. Acest document va trebui să însoțească pașaportul. Certificatul este valabil pentru călătorii între țările UE timp de 4 luni de la această dată sau până la expirarea vaccinării antirabice, oricare dintre acestea expiră prima.
Dacă călătorești dintr-o țară sau un teritoriu non-UE, animalul tău de companie trebuie să aibă un certificat UE de sănătate animală eliberat de un veterinar oficial de stat din țara de plecare cu cel puțin 10 zile înainte de sosirea animalului pe teritoriul UE. În plus, trebuie să completezi și să atașezi la certificatul UE și o declarație scrisă de sănătate animală a animalului, care să ateste că transportul acestuia nu se face în scop comercial.
Această declarație este necesară și dacă animalul tău de companie călătorește alături de altă persoană, autorizată de tine. De exemplu, dacă tu ești în Italia, și ai un câine în România, pe care ți-l aduce o cunoștință, va trebui ca certificatul de sănătate să fie însoțit de această declarație.
Animale de companie pot călători fără proprietarul lor?
Da, este posibil, cum aminteam mai sus. Poți acorda permisiunea scrisă unei alte persoane să însoțească animalul tău de companie. În acest caz, animalul tău de companie trebuie să intre în posesia ta în termen de 5 zile de la mutare. Dacă animalul tău de companie călătorește neînsoțit, acesta va trebui să respecte regulile de sănătate animală care se aplică importului în UE sau comerțului în UE cu câini, pisici sau dihori.
Cu câte animale de companie pot călători deodată?
Poți călători cu până la cinci animale de companie. Poți călători cu mai mult de cinci animale de companie dacă participă la o competiție, o expoziție sau un eveniment sportiv sau nu au mai mult de 6 luni. Dacă călătorești cu mai mult de 5 animale de companie și nu îndeplinești niciuna dintre excepțiile menționate mai sus, animalele de companie trebuie să respecte regulile care se aplică importului sau comerțului în interiorul UE.