Canibalismul la fazani
Știți care păsări sunt predispuse cel mai mult la canibalism și ciugulitul penelor? Fazanii! Ciocurile lor sunt deosebit de ascuțite. Astfel, fazanii pot produce suficiente daune într-o perioadă scurtă de timp. La capitolul potențiale daune putem include și păsări care au fost agresate până ce și-au pierdut viața. Odată ce acest comportament nedorit apare, este foarte greu să îl stopăm. Canibalismul poate fi observat chiar și la puii de fazani de două săptămâni.
Mulți crescători consideră că acest comportament este în natura fazanilor. Este ușor să observați dacă păsările voastre se ciugulesc între ele: unii fazani vor avea zone goale pe cap sau pene lipsă pe spate. Este important să rețineți că ciugulitul de pene / canibalismul este un obicei care se formează, astfel că trebuie să îl preveniți.
Cauzele care stau la baza ciugulitului între păsări nu au un fundamente științifice. Cert este că acest obicei nedorit al păsărilor apare în adăposturile suprapopulate, slab ventilate și atunci când păsările suferă de…plictiseală. O altă cauză este hrana slabă din punct de vedere calitativ.
De asemenea, în interiorul adăpostului lumina nu trebuie să fie foarte puternică.
Din fericire, există câteva practici care pot fi de real ajutor pentru a preveni sau stopa acest comportament
- asigurați-vă că adăpostul este bine ventilat
- asigurați-vă că păsările au suficient spațiu în adăpost
- scădeți intensitatea luminii din hambar
- dacă este posibil, oferiți-le hrană cu 0.5% sare și 7% fibre
- fazanii din țarc au nevoie de multă vegetație
- puneți-le la dispoziție suficiente stinghii
Dacă nu reușiți să stopați canibalismul, cu metodele de mai sus măcar veți reduce frecvența situațiilor neplăcute.
(Probabil) cea mai eficientă metoda este de a tăia ciocul fazanilor agresivi.
Totodată, izolați păsările afectate, pentru a preveni apariția altor răni.