• Prima pagină
  • /
  • Blog
  • /
  • Căpșunul - plantare, formarea culturii și combaterea dăunătorilor
28 aprilie 2022

Căpșunul – plantare, formarea culturii și combaterea dăunătorilor

Inițial căpșunul creștea în pădure, într-un mediu umbros, umed, într-un sol care an de an se îmbogățea cu un strat nou de frunziș. Din acest motiv sistemul radicular al căpșunului este fin, care nu coboară foarte adânc. Plantarea în grădină presupune fertilizarea corectă a solului și crearea condițiilor optime pentru cultura de căpșun.

Plantarea căpșunului în grădină

Plantarea căpșunului în grădină începe cu achiziția materialului săditor de bună calitate. Pentru a înființa o cultură de căpșuni nu înseamnă doar să plantezi câteva fire pe două-trei straturi, ci să plantezi minim 50-100 de fire. Așadar, achiziția trebuie să se facă din sursă sigură. Stolonii de căpșun care ajung în posesia gospodarilor nu arată încurajator la început. Clienții primesc practic tulpina subterană, adică rizomul, din care se răsfiră rădăcina fină. Rădăcinile se dezvoltă primăvara înaintea părții de deasupra solului. 

Din acest material săditor de va întemeia cultura. La suprafață se vor forma ulterior tulpina de 10-15 cm și frunzele. Creșterile anuale ale căpșunului sunt reprezentate de rozete de frunze, mici de aproximativ 2 cm. În vârful lor apare un mugure de rod, din mugurii laterali ai rozetelor de frunze. 

Stoloni de căpșuni Agroland în magazine

Factorii de mediu prielnici pentru căpșun

Căpșunul se adaptează repede în locul de plantare, dar productivitatea lui depinde foarte mult de factorii de mediu. În mod normal, frunzele căpșunului ar trebui să rămână mereu verzi. În unele zone se și întâmplă acest lucru, dar în general, în țară, din cauza factorilor de mediu partea de la suprafață se veștejește. Așadar, este bine să țineți cont de factorii de mediu când înființați cultura de căpșun.

  • Temperatura – căpșunul are pretenții modeste față de căldură. Poate suporta temperaturi de la -15 ℃ și – 25 ℃. Este afectat de înghețuri și de secetă, care afectează negativ dezvoltarea plantei, rodul și productivitatea. 
  • Apa – în perioada martie-octombrie căpșunul are nevoie apă multă, sunt favorabile pentru el ploile scurte și dese, pentru că sistemul radicular nu este adânc, dar este și foarte fin. Va fi afectat și de secetele pe perioadă scurtă. 
  • Lumina – căpșunul poate fi plantat într-o zonă cu soare sau semi-umbră. Cele mai bune recolte vor fi obținute în zonele neumbrite, cu 12 ore de lumină pe zi. 
  • Solul – acesta este un factor foarte important în dezvoltarea căpșunului. Preferă solurile ușoare, nisipos-argiloase, cu pH între 5,5-6,5, bogat în substanțe nutritive și umed.
Stoloni de căpșuni Agroland online
Stoloni de căpșuni Agroland

Înființarea culturii multianuale a căpșunului

Cultura multianuală este de fapt cultura clasică a căpșunului. Aceasta are o durată de 3 ani. Cultura se va forma bine pe terenul pe care au fost plantate cartoful sau varza timpurie. Plantarea poate fi realizată primăvara (martie-mai), vara (15 iulie-15 august) sau toamna, (15 august-15 octombrie). În anul nu se vor obține fructe multe, chiar se recomandă suprimarea inflorescențelor pentru a permite dezvoltarea plantei. 

  • Înainte cu două săptămâni de plantare terenul se desfundă până la 40 cm
  • Se încorporează gunoi de grajd bine descompus, superfosfat și sulfat de potasiu. NU se adaugă sare potasică, pentru că nu este favorabilă căpșunului 
  • Înainte de desfundare se tratează solul împotriva viermilor albi și viermilor sârmă 
  • Terenul desfundat  și dezinfectat se mărunțește, se nivelează
  • Stolonii se plantează pe rânduri simple, cu distanță de 80 cm între rânduri. Distanța dintre plante va fi de aproximativ 20 cm
  • Stolonii trebuie să fie viguroși, cu rădăcini de 8-10 cm, și cu o rozetă formată din 3-5 frunze
  • Rădăcinile se fasonează, se mocirlesc, se răsfiră cu degetele ambelor mâini și se așează într-o poziție oblică 
  • Este obligatorie udarea până la prinderea plantei
  • Se aplică anual 3 prășile manuale  
  • La începutul formării fructelor plantele se mulcesc cu paie curate sau rumeguș
  • Este recomandată și mulcirea cu folie de polietilenă. Folia se găurește la distanțele menționate, se întinde pe sol, iar marginile se îngroapă în pământ. Stolonii se introduc prin orificiile foliei
  • Se recomandă erbicidarea pentru a preveni îmburuienarea și reducerea timpului și efortului de întreținere a culturii. 

Sfat util: 🍓Dacă cultura de căpșuni a trecut deja de 2 ani și pe frunze au apărut boli, după recoltare se recomandă cosirea frunzelor. Ulterior, obligatoriu se realizează o fertilizare de cu azotat de amoniu, irigare și afânare. Frunzele se vor reface rapid, iar plantele vor supraviețui mai bine peste iarnă

Înființarea plantației anuale de căpșun 

Căpșunul are o durată de viață de 3-5 ani, cu 2 până la 4 recolte. Cultura anuală este mai rentabilă decât cea multianuală și se pretează foarte bine pentru grădinile familiale. Cultura anuală de căpșun se potrivește foarte bine în cultura succesivă. Se dezvoltă bine pe terenul pe care a crescut salată, spanac sau ceapă verde. 

  • Se încorporează gunoi de grajd bine descompus, superfosfat și sulfat de potasiu. NU se adaugă sare potasică, pentru că nu este favorabilă căpșunului. 

  • Terenul desfundat  și dezinfectat se mărunțește, se nivelează, și se poate grapa
  • Plantarea se face din iunie până  inclusiv în luna august, dacă verile sunt lungi și călduroase
  • Completarea golurilor se face până la mijlocul lunii august
  • Se pun câte două rânduri de căpșun la 25 cm distanță. Distanța dintre plante pe rând va fi de 15 cm
  • Cel mai bun material săditor sunt stolonii refrigerați, care permit plantarea timpurie
  • Plantarea căpșunului se face pe solul umed
  • Stolonii refrigerați nu se mai fasonează, se mocirlesc strict pe rădăcini
  • La plantare trebuie avută grijă să nu se acopere mugurele central

Îngrijirea culturii anuale de căpșun

Lucrările de îngrijire încep la 2-3 zile de la plantare cu verificarea lucrării de plantare. Se vor acoperi rădăcinile descoperite și se vor replanta stolonii care sunt plantați prea adânc. 

  • Până toamna vor fi realizate 4-5 udări
  • După primele 2 udări se face face afânarea superficială a solului
  • La două săptămâni de la plantare se înlocuiesc plantele care nu s-au prins
  • Se recomandă mulcirea cu folie de polietilenă. Folia se găurește la distanțele menționate, se întinde pe sol, iar marginile se îngroapă în pământ. Stolonii se introduc prin orificiile foliei
  • În primăvara anului următor se curăță terenul, se administrează azotat de amoniu
  • Până la înflorire se fac 3 prășile și 2 irigări
Cultura căpșunilor în sere

Căpșunile în sere 

Căpșunul crește foarte bine în sere, iar coacerea fructelor poate fi anticipată cu 50-60 de zile. Stolonii folosiți pot fi transplantat din grădină. Fortificarea stolonilor înainte de transplantarea în seră se face prin repicarea de la planta mamă, refrigerare, folosirea stolonilor crescuți în ghivece.

  • Plantarea se face la finele lunii noiembrie, în perioada de repaus
  • Temperatura trebuie să fie de +5℃ cel puțin 10 zile
  • Înainte de plantare solul se fertilizează cu 40 tone de gunoi de grajd bine descompus, azotat de amoniu, superfosfat, sulfat de potasiu și sulfat de magneziu
  • După dezinfecție se realizează mărunțirea și nivelarea terenului
  • Se plantează două benzi a 4 rânduri de căpșuni, între benzi se lasă o distanță de 60 cm, 30 cm între rânduri și 20 cm între plante
  • După plantare, timp de o lună  se menține o temperatură de până la +5℃
  • Temperatura va fi crescută câte 1℃ în fiecare zi până la 15-18 ℃
  • Când apar primele fructe se crește temperatura la 22℃ ziua și 16 ℃
  • Solul se menține la umiditate de 75%
  • Se aerisește bine când umiditatea crește în seră
  • Iluminatul este foarte important, se instalează în sere relee temporizatoare, cu lămpi normale, care dau o parte din razele în gama infraroșu
  • Pentru polenizare se folosesc albine sau cu jetul de aer al aparatului de prăfuit

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Cele mai întâlnite boli ale căpșunului sunt: pătarea albă a frunzelor, făinarea, putregaiul cenușiu al fructelor, mana căpșunului.Tratamente eficiente împotriva bolilor sunt : Score+Topas, Cropmax, Fertitell, Silwet Gold. Se poate opta și pentru Ortiva Top + Mavrick, Cropmax și Fertitell. Găsiți tratamentele potrivite în Fitofarmacia Agroland.

Dăunători: acarianul roșu comun, gărgărița neagră a căpșunului. Tratamentul împotriva acarianului roșu este Vertimec, respectiv Mavrick împotriva gărgăriței.

Întrebări frecvente despre înființarea culturii de căpșuni

Răspundem celor mai importante întrebări referitoare la înființarea culturii de căpșun, atât pe larg, în articolul nostru, cât și succint în întrebările de mai jos. Află cum se înființează cultura de căpșuni în grădinile familiale dar și în sere. 

1️⃣ Care sunt condițiile de mediu pentru plantarea căpșunului în grădină?

La Agroland găsești stoloni de căpșuni de calitate superioară, pe care-i puteți achiziționa online, ambalați și protejați, sau prin comandă directă în magazinele Agroland din țară. Calitatea este determinată de condițiile de mediu pentru plantarea căpșunului, adică de calitatea solului, temperatură și umiditate.

2️⃣ Cum se înființează cultura clasică de căpșuni în grădină?

Cultura multianulă a căpșunilor este cultura clasică, care produce pe o perioadă de minim 3 ani. Prima condiție pentru înființarea culturii clasice de căpșuni este alegerea materialului săditor de calitate. Plantarea se poate face primăvara, vara sau toamna, pe un teren desfundat și fertilizat.

3️⃣ Care sunt condițiile de înființare a culturii anuale de căpșuni?

Cultura anuală de căpșuni este cea mai productivă. Principalele condiții pentru înființarea culturii anuale de căpșuni sunt alegerea terenului potrivit, fertilizarea și plantarea la momentul potrivit, din iunie până în august.

4️⃣ Care sunt condițiile de creștere a căpșunilor în sere?

În sere, cele mai importante condiții de creștere a căpșunilor sunt determinate de crearea mediului propice. Este importantă menținerea temperaturii optime, a umidității și luminii de care cultura are nevoie.

5️⃣ Care sunt principalii dăunători ai căpșunilor?

În general, cei mai importanți dăunători ai culturii de căpșuni sunt acarianul roșu comun, gărgărița neagră a căpșunului. Fungii mai pot afecta cultura de căpșuni. Pentru toate aceste probleme găsești soluțiile optime în articolul de mai sus.