18 decembrie 2019

Brad natural sau artificial? Ce sa alegem pentru Crăciun

Se apropie Crăciunul, iar în această perioadă, una dintre dileme este ce tip de brad să cumpărăm. Pe piață găsim variante pentru toate gusturile. În funcție de preferințe, putem împodobi în Ajunul Crăciunului fie un brad natural, fie în ghiveci, fie artificial. Fiecare variantă are avantajele și dezavantajele ei.

Bradul în ghiveci

Fără doar și poate, bradul în ghiveci este alegerea cea mai ecologică pentru sărbătorile de iarnă. Plus că se integrează perfect în trendul eco pe care mulți îl îmbrățișează de câțiva ani încoace.

Dacă optați pentru această variantă, vă prezentăm câteva sfaturi utile pentru a avea un brad rezistent. În primul rând, atunci când alegeți bradul, treceți mâna peste o creangă, dacă observați ca pică mai mulți pini, trebuie să vă orientați către un altul. De asemenea, este bine de știut că un brad înalt este mai sensibil la plantare decât un brad scund, de aceea înălțimea optimă pentru un brad în ghiveci este între 100 și 120 cm.

De reținut să nu păstrați în casă un brad în ghiveci mai mult de 10-12 zile. După sărbători, bradul trebuie replantat. Se va săpa o groapă cu lățimea cel puțin dublă față de diametrul rădăcinii bradului și se va umple cu apă până la jumătate, iar în momentul în care pământul a absorbit toată apa, groapa se va acoperi cu fân pentru a nu îngheța.

În casă, bradul de Crăciun va fi ținut departe de orice sursă de căldură și se va uda cu puțină apă la 3-4 zile.

Avantajul acestui tip de brad este faptul că poate fi replantat și folosit anul următor. Iar principalul dezavantaj este prețul, un astfel de brad este mai scump decât unul natural.

Bradul natural

Important de știut este că între un brad tăiat din pădure, probabil ilegal și, unul crescut în pepinieră, de preferat este să alegem unul din cea de-a doua variantă.

Un avantaj al bradului natural îl reprezintă mirosul natural de cetină. De asemenea, studiile arată că brazii naturali, datorită prospețimii și a culorii naturale, au o acțiune benefică asupra stării noastre emoționale.

Dezavantajul bradului natural de Crăciun îl reprezintă efectul negativ pe care defrișarea masivă o are asupra planetei. De asemenea, bradul natural trebuie cumpărăt în fiecare an, în timp o astfel de achiziție devenind costisitoare.

Acest tip de brad mai are dezavantajul și faptul că atunci când se usucă, acele acestuia cad prin casă, fiind astfel nevoiți să alocăm mai mult timp curățeniei.

Bradul artificial

Probabil cel mai mare argument pro acestui tip de brad îl reprezintă faptul că se poate folosi ani la rând, în acest mod făcând economie, dar scăpăm și de grija alegerii unui copac nou în fiecare an.

Marele dezavantaj al bradului artificial îl reprezintă faptul că materialul din care este fabricat este din PVC. Acesta este un plastic ce conține substanțe toxice pentru oameni și animale, cu atât mai mult dacă alegem unul foarte ieftin, de calitate îndoielnică. În cazul bradului artificial, suntem tentați să credem că suntem prietenoși cu mediul pentru că nu susținem tăierea brazilor de Crăciun. Totuși este bine de știut că bradul din PVC nu este biodegradabil, cu toate astea însă se deteriorează destul de repede.

Voi ce tip de brad veți avea anul acesta de Crăciun?