Cum îngrijim curcanii iarna
Cu fiecare săptămână care trece, iarna este tot mai aproape, iar temperaturile vor scădea din ce în ce mai mult. Deși, spre deosebire de găini și rațe, curcanii tolerează mai ușor temperaturile scăzute, ca orice pasăre de curte și aceștia necesită mai multă grijă și atenție în perioada rece.
Mai jos vom puncta cele mai importante aspecte pe care trebuie să le luați în seamă:
1. Pregătirea adăpostului
Picioarele curcanilor ar trebui să fie calde, deoarece există multe vase de sânge aici, nu există puf și nici grăsime protectoare, asigurați-vă ca au în permanență un strat curat de rumeguș sau paie în adăpost. Paiele absorb mai repede umiditatea fiind nevoie să le schimbați la aproximativ 10 zile, în schimb ce rumegușul poate fi schimbat la două/trei săptămâni.
2. Temperatura
În sezonul rece, temperatura în adăpost nu trebuie să scadă sub 5 grade, iar lumina până la 14 ore pe zi. Frigul și întunericul îi afectează extrem de negativ, astfel încât pentru o bună fertilizare a ouălor, regimul lung de lumină și căldura optimă sunt importante și pentru ei.
3. Ventilația
Adăpostul trebuie sa fie ventilat, acest lucru oferă o cantitate mare de oxigen, îndepărtează umiditatea și împiedică amoniacul de la gunoi să dăuneze țesutului pulmonar.
4. Apa
Apa este foarte importantă! Se asigură la discreție, fiind permanent proaspătă. Vă sugerăm să goliți adăpătorile noaptea și să le umpleți din nou dimineața.
5. Hrana
Hrana – Deoarece pasărea are nevoie de mai multă energie pentru a se încălzi, prin urmare, trebuie acordată o atenție specială hranei. Recomandările noastre sunt furajele Viva pentru creșterea curcanilor, oferindu-le necesarul de proteine, aminoacizi, vitamine și minerale. Iarna, curcanii sunt hrăniți de trei ori pe zi.
6. Mișcarea
Curcanii au nevoie de spațiu unde să se plimbe în aer liber, acest lucru ajută la menținerea mesei musculare, generează căldură corporală și crește pofta de mâncare. În caz contrar vor fi doar grași, fără să câștige masă musculară.
Îngrijirea corectă a curcanilor în timpul iernii înseamnă păsări sănătoase și fericite.