Cum plantăm și întreținem arborii de gutui
Toamna este sezonul belșugului și a roadelor. Este perioada în care roadele toamnei le transformăm în dulcețuri, gemuri sau compoturi. Unul dintre fructele cele mai iubite în aceste preparate este gutuiul, acesta fiind prețuit pentru aroma lui plăcută și nobilă.
Gutuiul este unul dintre cele mai vechi fructe, istoricii susținând că ar data de peste 4000 ani. Acest pom se plantează la sfârșitul lunii octombrie și înflorește în lunile mai sau iunie. Arborele poate atinge înălțimi de 3,5 m și trăiește aproximativ 60 de ani.
Gutuiul nu este un arbore pretențios, acesta dezvoltându-se foarte bine în zone cu multă lumină și umiditate și îi priește solul unde apele subterane sunt de adâncime mică.
Solul și temperatura potrivită
Chiar dacă arborii de gutui se pot planta oriunde, cele mai bune soluri sunt cele grele, bine afânate și hidratate, cu un pH între 6,5 și 8. Recomandăm evitarea plantării pe solurile nisipoase sau pe cele cu un conținut ridicat de calcar, deoarece gutuiul chiar dacă va rodi mai devreme, nu vor trăi mult timp, iar roadele nu vor fi bogate.
Gutuiul preferă zonele cu multă lumină și veri călduroase, iar iernile blânde. Temperatura preferată se află în intervalul 10 – 30 grade Celsius. Valoarea minimă acceptată fiind de 7 grade, iar cea maximă absolută fiind de 35 grade.
Cum plantăm gutuii?
Perioada potrivită pentru plantare este sfârșitul lunii octombrie. Înainte de această operațiune este necesar să pregătim temeinic solul. Astfel, începem prin etapa de arat, semănat și ierbicidat solul pentru a-l curăța de alte plante și a preveni creșterea ierbii. După ce a fost pregătit solul, se introduce pomul, iar la finalul operațiunii se va adăuga o găleată cu 10 litri de apă la rădăcina pomului. După aceea, se va face o copcă din pământ în jurul gutuiului, care va fi hidratat cu 1-2 găleți de apă.
Plantarea arborelui de gutui se face la o distanță de 5 m între rânduri și 4 m între pomi.
Întreținerea pomului
În toată perioada de vegetație, gutuii au nevoie de îngrășăminte. La început de primăvară se adaugă fertilizanți organici, iar vara se adaugă fertilizanți pe bază de azot, fosfor și potasiu. Toamna se va adăuga gutuiului un fertilizant organic și mineral.
Norma de udare a pomilor este de 400 litri atunci când sunt tineri, și între 400 și 800 litri atunci când ajung la maturitate pe an.
Dacă îi vom oferi toate condițiile, îl vom hrăni și hidrata corespunzător, vom avea parte de o recoltă de gutui de 3 ori mai bogată.
La Agroland găsești, atât în magazine, cât și pe shop, 2 sortimente de gutui cu rădăcină protejată.
Gutuiul Bereczki este de origine maghiară cu fructe foarte mari, de formă piriformă având greutatea de până la 900 g. Pulpa fructului este tare, suculentă, dulce-acidulată și suculentă. Fructele se recoltează în octombrie și rezistă până în ianuarie.
Gutuiul Constantinopoly este originar din Turcia cu fructe mari, cu greutatea între 500 și 700 g. Fructele sunt suculente, cu un gust dulce-acrișor și fin aromate. Având în vedere că acestea nu rezistă mult timp, acest tip de gutui se folosește pentru preparea dulcețurilor, gemurilor sau prăjiturilor.