De ce furajele starter sunt esențiale pentru primele săptămâni din viața puilor de o zi?
Este incontestabil, hrana este un aspect crucial pentru primele săptămâni de viață ale puilor de o zi. De multe ori clienții puilor de o zi de la Agroland nu înțeleg importanța achiziției furajului starter pentru pui, dar recomandarea noastră este esențială pentru dezvoltarea lor. Alimentația este mai importantă în primele săptămâni de viață decât în celelalte faze, și vom explica de ce.
Indiferent că este pui de carne sau pui pentru ouă, se așteaptă de la pui un randament mare de producție. Pentru a ajunge la perioada care se consideră productivă, cea de peste 18 săptămâni, dezvoltarea corpului se face în ritm alert, care are nevoie de proteine și energie.
Creșterea funcțională în primele două săptămâni de viață
Acest tip de creștere este cunoscut științific ca fiind o creștere funcțională și necesită hrană bogată în proteine ușor digerabile și niveluri ridicate de energie. În același timp, rezervele de nutrienți, digestibilitatea furajelor și nivelurile de aport de furaje sunt scăzute. Lipsa complexului de nutrienți în primele săptămâni de creștere poate fi cauza morților subite în faza de creștere.
Corpul puilor crește cel mai mult în greutate și înălțime în primele două săptămâni de viață după eclozare. Iată care sunt cele mai importante transformări care au loc în corpul puilor. Trebuie să înțelegem ce se întâmplă în corpul lor, în timp ce-i vedem cum cresc de la o zi la alta.
Tractul intestinal suferă o creștere masivă
Tractul intestinal crește în primele zile mai rapid decât toate celelalte organe. După ecloziune, puiul are nevoie de o dietă bogată în carbohidrați, care trebuie să acopere 48% din aportul nutritiv. Unele cercetări indică faptul că până la 60% din totalul energiei unui pui este consumat pentru dezvoltarea țesutului intestinal în primele câteva zile după eclozare.
La majoritatea speciilor de păsări de curte, masa intestinală crește în paralel cu aportul de nutrienți. Intestinul se ocupă de transportul nutrienților și creșterea celorlalte organe, mărimea intestinului este direct proporțională cu importanța absorbției nutrienților. Prin urmare, foametea sau lipsa anumitor nutrienți în alimentație încetinesc maturarea intestinului. Este nevoie de hrană ușor digerabilă pentru a permite dezvoltarea optimă.
Musculatura puiului de o zi
Mai ales în cazul puilor de carne, dezvoltarea musculară se realizează prin mărirea celulelor musculare. Creșterea musculară se referă nu la creșterea numărului de celule, ci la creșterea volumului celulelor. Numărul de celule musculare dintr-un mușchi se formează în timpul incubației și în primele zile de viață. După prima săptămână, cantitatea celulelor musculare rămâne fixă. Din cea de-a doua săptămână celulele doar cresc în volum. Din acest motiv, este crucial ca hrana în prima săptămână de viață să fie bogată în proteine pentru a mări numărul de celule care alcătuiesc musculatura.
Organele interne cresc și se dezvoltă rapid
Pancreasul este unul dintre organele cu cea mai rapidă creștere în primele 10 zile de viață. El este sursa multor enzime digestive. Dieta bogată în carbohidrați este favorabilă pentru dezvoltarea organelor interne și pentru dezvoltarea neurotransmițătorilor sistemului nervos.
Sistemul imunitar
Sistemul imunitar aviar este aproape inexistent în stadiul de embrion și este foarte slab la eclozare. Numărul limfocitelor crește în primele două săptămâni de viață. Tot în această perioadă apar subsistemele care cuprind sistemul imunitar. Bursa lui Fabricius, organ limfoepitelial, crește cel mai rapid în timpul primelor trei săptămâni după ecloziune.
Singura etapă de creștere care poate fi influențată pozitiv
Primele 2 săptămâni de viață sunt cruciale în procesul de dezvoltare al puilor de o zi, dar și pentru etapele ulterioare. În această scurtă perioadă de după ecloziune, corpul păsării tinere se schimbă drastic. Dacă o fază a dezvoltării păsărilor merge prost, următoarea, implicit, va fi deficitară. Partea bună este că această perioadă de creștere este singura care poate fi influențată pozitiv. În primele două săptămâni alimentația este crucială.
Cele două aspecte importante ale alimentației corecte:
- Cerințele de nutrienți – timp de 14 zile puii cresc foarte repede, de la 42 gr la 187 gr în primele 7 zile. De exemplu, puii de carne, în a doua săptămână ajung deja la 476 gr. Fără nutrienți compleți creșterea nu este desăvârșită, imunitatea este deficitară și pot apărea boli și morți subite.
- Digestibilitatea furajelor – tractul intestinal al puilor este organul care se dezvoltă cel mai repede și are rol crucial pentru creșterea puilor. Digestibilitatea furajelor este importantă atât pentru absorbția nutrienților cât și pentru funcționarea corectă a organului.
Nutrețurile combinate utilizate în alimentația puilor trebuie să asigure nivelul optim de energie și proteină. Peste 90% din componentele utilizate în hrana păsărilor sunt de origine vegetală. Nutrețurile combinate corect alcătuite și administrate pot duce la realizarea unor greutăți medii la puii de carne de până la 2,8 kg la vârsta de 8 săptămâni.
Furaj starter natural
Pentru puii de o zi se recomandă gama de furaje starter natural sau concentrate starter. Folosind furaje din gama natural se vor obţine performanţe excelente în creşterea puilor. Sunt diferite de gama de furaje intensiv. Se ține cont de nevoile și performanţele de creștere ale puilor în primele trei săptămâni.
Furajul starter pui natural asigură atât puilor de carne, dar și celor de rasă mixtă, toate elementele nutritive necesare atingerii performanţelor de creștere. În primele 3 săptămâni de viaţă cerinţele nutritive ale puilor rasă mixtă sunt foarte asemănătoare cu cele ale puilor de carne.
În această perioadă, furajul starter pui natural trebuie să fie administrat la discreţie, ambelor categorii de pui. După vârsta de 14 zile puii de rasă mixtă au un ritm mai lent de creştere decât al broilerilor şi implicit consumul de furaj va fi mai mic.