Creșterea puicuțelor ouătoare de o zi la curte, în gospodăriile familiale, nu se face cu investiții mari din punct de vedere al exploatării. Oamenii preferă să crească puicuțe ouătoare de o zi pentru a consuma ouă de casă, de calitate superioară din punct de vedere al proprietăților.

Ce trebuie să știți despre creșterea puicuțelor:
Puicuțele ouătoare Agroland sunt la vânzare periodic în Magazinele Agroland din țară. Prezentăm caracteristicile hibridului de ouă, dar mai întâi vă oferim informații punctuale despre calitatea puilor de o zi achiziționați în magazinele noastre. Este esențial să plecați acasă cu pui sănătoși. De aceea, vă prezentăm toate caracteristicile unui pui de o zi sănătos.
Sursa de achiziție trebuie să fie mereu sigură. Puicuțele ouătoare Agroland provin din stații de incubație autohtone, nu din străinătate. Ajung în magazine în cel mai scurt timp, în condiții de transport conforme.

Agroland comercializează puicuțe de o zi de calitate superioară. Încep ouatul la vârsta de 18 săptămâni și depun de până la 300 ouă/an. Un alt mare avantaj este consumul redus de furaje.
Perioada de demaraj, cea de la 0 la 6 săptămâni de viață este cea mai grea perioadă din parcursul de dezvoltare a puicuțelor de o zi. În această perioadă puii ar trebui să ajungă la greutatea de 460 gr. Doar cu furajarea corectă și cu îngrijirea corespunzătoare hibrizii vor trece bine peste această perioadă. Vor fi crescuți doar 10-13 pui pe mp de adăpost. Va fi nevoie ca adăpostul să fie decontaminat și să fie utilat cu hrănitoare și adăpătoare.
Creșterea puicuțelor nu se face alături de găinile adulte. În perioada de demaraj se vor umple hrănitoarele de două ori pe zi, iar apa proaspătă va fi la discreție. Utilizarea furajelor și concentratelor Viva, disponibile, ajută la obținerea de sporuri în greutate foarte bune, consum specific redus, gust și aspect autentic al cărnii.
Furajele BIO Agroland NU CONȚIN: făină de carne, făină de pește, oase, resturi de animale, hormoni și substanțe interzise în alimentația omului și al animalelor. Ingredientele sunt provenite din agricultură ecologică sunt create fără utilizarea pesticidelor, fertilizanților chimici sau organismelor modificate genetic (OMG).
În primele 3 săptămâni se recomandă Furaj Bio starter pui. Hrănind puii cu furajele din gama natural se prelungeşte cu câteva zile durata creşterii. La vârsta de 42 de zile puicuțele pot atinge greutatea de 2,2 kg. Avantajul administrării furajelor din gama natural este dat de preţul mai redus al unui kg de furaj. După vârsta de 14 zile puicuțele ouătoare au un ritm mai lent de creştere decât al puilor de carne, deci implicit consumul de furaj va fi mai mic.
| Se administrează la: | pui de găină de la 1 zi la 21 de zile |
| Tip de produs: | furaj complet, nu trebuie combinat cu alte cereale |
| Utilizare: | se administrează ca atare, la discreţie |
| Consum estimat/pui: | 1 kg |
| Compoziţie: | Energie metabolizabilă păsări: 3000,18 kcal/kg, proteină brută: 21,01%, grăsime brută: 7,40%, fibră brută: 4,73%, cenușă brută: 4,49%, lizină: 1,37%, metionină: 0,66%, calciu: 1,00%, sodiu: 0,21%, fosfor: 0,52% |
Alternativa de furajarea poate fi Concentrat starter creștere pui în amestec cu cereale măcinate, astfel: concentrat 35% + cereale măcinate 65% (porumb și grâu 2/1). Chiar și cu respectarea tuturor condițiilor de furajare și de creștere, este posibilă pierderea unor pui (3% din total) din cauza bolilor infecțioase respiratorii care se transmit ușor, și având în vedere că puii crescuți în gospodării nu sunt de obicei vaccinați împotriva bolilor aviare infecțioase.
Lumina este esențială în adăpostul puilor. Asigurarea luminii necesare permite puilor alimentarea permanentă, deci dezvoltarea în ritmul în care au nevoie. În perioada 0-6 zile se va începe cu un program de lumină de 22 de ore pe zi, cu o intensitate de 20-40 lucși/mp. Se scade treptat numărul de ore de lumină.
La fiecare săptămână se vor scădea câte două ore de lumină, iar intensitatea luminii se va păstra la 10-20 lucși. În săptămâna a șasea se vor asigura 16 ore de lumină pe zi și 10-20 lucși. Vezi cum să pregătești corect adăpostul puilor.
Puii vor sta într-un adăpost uscat și călduros. În prima săptămână de viață în adăpăst vor fi 32-35 de ℃ și umiditate de 50-70%. Din săptămâna următoare umiditatea scade la 40-60% iar temperatura va fi diminuată cu câte 4 ℃ în fiecare săptămână. În săptămâna a șasea temperatura va ajunge la 20-22 ℃.
În perioada 7-12 săptămâni puicuțele vor ajunge la aproximativ 900 gr. În această perioadă se poate administra Furaj BIO creștere păsări ca atare, astfel. Dacă ați ales concentratul, respectați rețeta: concentrat 25% + cereale măcinate 75% (porumb și grâu (2/1).
| Se adminitrează la: | puicuțe între 6 până la 18 săptămâni |
| Tip de produs: | furaj complet BIO |
| Utilizare: | furaj complet, nu trebuie combinat cu alte cereale |
| Compoziție: | Proteină brută: 20,01%, grăsime brută: 6,24%, fibră brută: 5,01%, cenușă brută: 5,48%, energie metabolizabilă: 12,77 MJ/kg, metionină: 0,52%, lizină brută: 1,16%, calciu: 0,81%, fosfor: 0,51%, sodiu: 0,17%. |
În această perioadă în adăpost nu se vor face schimbări majore. Păsările vor crește, vor avea nevoie de spațiu. Șansele de mortalitate scad. Condițiile de creștere nu se schimbă semnificativ.
Începând cu săptămâna a șaptea se vor asigura câte 15 ore de lumină zilnic cu intensitate de 20-40 lucși/mp. De la o săptămână la alta se scade câte o oră de lumină, iar intensitatea luminoasă se va stabili în săptămânile 8-12 între 10-20 lucși/mp.
În această perioadă temperatura și umiditatea se vor păstra între aceeași parametri. Temperatura rămâne între 20-22 ℃, iar umiditatea între 40-60%. Este o perioadă ușoară, fără prea multe schimbări, în care puicuțele devin mai rezistente.
Din nou o perioadă fără mari schimbări, în care nu se efectuează investiții sau lucrări importante. Puicuțele iau în greutate până la 1180-1255 gr. Au nevoie doar de 11 ore de lumină pe zi, iar intensitatea se stabilește doar între 10-20 lucși/mp. Puicuțele au nevoie de un adăpost cu 20-22 ℃ cu o umiditate de aproximativ 40-60%.
Schimbări minore apar doar în perioada de pre-ouat, adică în săptămâna 17-18. În această săptămână greutatea puicuțelor crește până la 1370 gr. Deja puicuțele sunt mari, dorm și trăiesc cu găinile adulte. Ar trebui să existe doar 10 păsări/1 mp. Orele de expunere la lumină va crește până al 12,5 ore/zi, dar intensitatea luminoasă scade la 5-10 lucși/mp. Temperatura și umiditatea rămân la fel. Dacă puicuțele nu se încadrează în greutatea necesară, se recomandă introducerea concentratului în hrană, pentru a se mări nivelul energetic.
Hrana se va administra la discreție, nutrețul combinat este recomandat în acest caz. Consumul de furaje și cel de apă sunt direct proporționale. Se include în hrană același concentrat menționat la capitolul anterior în amestec cu cereale măcinate, astfel: concentrat 35% + cereale măcinate 65% (porumb, grâu și orz 2/1/1).
În apa de băut se recomandă a se folosi aditivi furajeri. Aditivii sunt suplimente cu rol de protecție pentru puii și păsările de curte. Nu tratează boli, doar ajută organismul să aibă o dezvoltare optimă.
Găinile ouătoare de la Agroland sunt foarte căutate pentru randamentul crescut de ouă de primă calitate. Aceste păsări încep ouatul la 18 săptămâni și depun peste 300 ouă pe an. Găinie nu vor oua la fel de mult în oricare dintre perioadele de dezvoltare. Până la 20 de săptămâni doar jumătate din ele vor ouă. Abia între 21 și 55 de săptămâni toate puicuțele vor oua. Furajarea corectă potențează ouatul. Agroland recomandă Furaj Bio pentru găini ouătoare. Este natural, conține cereale din cultura BIO, și este eficient mai ales pentru gospodăriile mici.
| Se administrează la: | găinile ouătoare cu vârsta mai mare de 20 de săptămâni |
| Tip de produs: | furaj complet / nutreţ combinat |
| Utilizare: | se administrează ca atare, la discreţie |
| Compoziţie: | Energie metabolizabilă: 10,94 MJ/kg, proteină brută: 17,01%, grăsime brută: 7,8%, fibră brută: 5,5%, cenușă brută: 7,33%, calciu: 3,45%, fosfor: 0,69%, sodiu: 0,28% |
Pe cât posibil acces la spațiul verde sau să fie alimentate cu iarbă și verdețuri. Furajele utilizate în alimentația păsărilor sunt porumbul (50-60% din alimentație, are nivel energetic mare), orzul ( în proporție de 50% din alimetație), ovăzul (10% din alimentație), grâul (12% din alimentație, conține multă proteină, 50% din alimentație în nutrețurile combinate).
Adăpostul găinilor ouătoare va fi diferit față de a puicuțelor. În primul rând trebuie instalate cuibarele, care trebuie să fie încăpătoare, să aibă o mărime minimă de 30x30x30 cm. În adăpost ar trebui să conviețuiască aproximativ 6-7 găini/mp, care să aibă acces permanent la hrană și apă. Se recomandă o adăpătoare rotundă pentru 100 de păsări sau 1 niplu la 10 păsări.
Temperatura din adăpost trebuie să fie la aproximativ 20 ℃. Vara păsările trebuie să aibă umbră din plin. Temperaturile foarte mari sunt considerate critice pentru găinile care ouă. De asemenea, iarna adăpostul trebuie cât mai bine izolat sau încălzit, altfel producția de ouă scade. La -10 grade găinile nu mai ouă.
Dacă ești în căutarea celor mai productive puicuțe și găini ouătoare, la Agroland găsiți exemplare de calitate, care vă vor satisface pretențiile. Răspundem celor mai întâlnite întrebări referitoare la puicuțele ouătoare Agroland.
Agroland are periodic la vânzare puicuțe ouătoare. Puicuțele ouătoare Agroland sunt la vânzare periodic în Magazinele Agroland din țară. La noi găsești puicuțe ouătoare de calitate superioară. Puicuțele se vor achiziționa pe bază de comandă în magazinele Agroland
Hrana puilor de o zi trebuie să fie formată în proporție de peste 90 la sută din ingrediente naturale. Se recomandă formulele de furajare complete, achiziționate ca atare, pentru ca dezvoltarea puicuțelor să se realizeze conform calendarului. Agroland recomandă formulele de furajare de la Viva, pe care le găsiți în orice magazin din țară, dar le puteți comanda și pe platforma online.
Lumina, căldura, umiditatea, cuibarul și furajarea sunt parametrii de creștere obligatoriu de urmat. Nu ignora condițiile obligatorii de creștere a găinilor, pentru a obține producția maximă de ouă de la fiecare pasăre în parte.