Îngrijirea gazonului vara
Cu toții ne dorim un gazon verde, uniform și trainic. Însă, toate aceste lucruri se obțin prin grija și atenția pe care o acordăm de-a lungul anului. Vara este sezonul în care gazonul are nevoie de o mai mare atenție, deoarece căldura excesivă și lipsa precipitațiilor îl poate usca și afecta.
Cum vara începe deja să-și intre în drepturi, am pregătit o listă cu cele mai importante acțiuni de întreținere a gazonului în anotimpul estival.
- Irigarea
Udarea reprezintă cea mai importantă acțiune de întreținere a gazonului, indifirent că este montat sau realizat prin însămânțare. În momentul în care iarba devine gri-bleu, iar frunzele mai bătrâne încep să se ofilească, înseamnă că are nevoie de apă. Se recomandă ca în perioada secetoasă, irigarea să se facă în fiecare zi. Însă, în perioadele în care precipitațiile cad în mod regulat irigarea nu mai este necesară. Atunci când cantitatea de precipitații este mai mică, irigarea se face la fiecare 2-3 zile.
Precum majoritatea plantelor, nici gazonului nu-i place să fie udat la intervale neregulate de timp. Seceta, după care inundația nu îi va face bine.
Cum se face irigarea eficientă? Jetul de apă trebuie orientat în sus, în acest mod apa va curge ușor ca o ploaie de vară. Semințele de gazon nu vor fi astfel irigate în mod incontrolabil, iar apa va fi la temperatura potrivită, deoarece se va încălzi puțin în aer. Cantitatea suficientă de apă este de aproximativ 10-15 litri/metru pătrat și trebuie să ajungă adânc la rădăcină.
- Tunderea gazonului
Un gazon trainic și sănătos înseamnă efectuarea unei tunderi corecte. Tunsul târziu îl poate deteriora cel mai tare. O tundere târzie a gazonului presupune răspândirea intensă a buruienilor cu creștere rapidă. Având în vedere că acestea au nevoie de spațiu pentru a se extinde, vor sufoca în acest mod plantele din gazon.
O tundere regulată este foarte importantă pentru îndesirea ierbii. Prin tundere vom putea opri formarea și dezvoltarea semințelor, iar în acest mod va crește și durata de viață a gazonului. Cositul nu ajută doar la înlăturarea buruienilor, ci și la îndesirea gazonului și la înlăturarea uscăciunilor și a petelor maro.
Regula de bază în tăierea ierbii este scurtarea firului ierbii la jumătate sau chiar două treimi. În perioadele caniculare din vară, este indicat să reglăm înălțimea de tăiere la mașina de tuns cu aproximativ 1.5 cm mai mare decât deobicei pentru a evita astfel uscarea gazonului.
În ceea ce privește frecvența de tundere, aceasta depinde atât de temperatura de afară, cât și de cantitatea de apă pe care o primește. Vara iarba crește mult mai repede față de alte sezoane, de aceea se recomandă ca tunderea să se facă și de 2 ori pe săptămână. În cazul în care ați omis o dată tunsul ierbii, este greșit să tăiem imediat gazonul la înălțimea normală. Acest lucru îi va dăuna. Nu se taie niciodată gazonul la mai mult de jumătatea înălțimii ierbii. Cel mai bine pentru gazon este să lucrăm întotdeauna cu aceeași înălțime de tăiere.
- Fertilizarea
În timpul anului gazonul crește foarte mult rezultând în timpul tunderii până la 6 kg de iarbă tăiată per metru pătrat. Aceasta creștere abundentă preuspune extragerea nutriențiilor din sol și ducând la erodarea acestuia. Astfel, vor apărea zone fără iarbă, iar mușchii și buruienile se vor răspândi mult mai repede. Când apar toate aceste indicii înseamnă că este nevoie de fertilizarea gazonului, deoarece duce lipsă de nutrienți importanți.
Îngrășămintele pentru gazon conțin substanțele nutritive esențiale pentru repararea gazonului. La Agroland găsești îngrășământ mineral special pentru gazon, având un efect de lungă durată și oferă toate substanțele nutritive necesare pentru o nutriție echilibrată.
Fertilizarea gazonului se face o dată la 2 luni, atunci când gazonul este uscat, cu ajutorul unei pompe de stropit pentru a împrăștia fertilizantul uniform. Azotul este necesar pentru creșterea și dezvoltarea gazonului, fosforul stimulează creșterea rădăcinii și potasiul mărește rezistența la boli și la factorii climatici.
Sfat important: după fertilizare, irigați din abundență gazonul, deoarece nutrienții ajung doar dizolvate în apă la plantele de gazon.
- Aerisirea gazonului
Gazonul are nevoie de aerisire. În special cele de pe solurile tari care rețin apă sau suprafețele de gazon intens solicitate. Prin solicitarea intensă a gazonului, suprafața acestuia devine compactă, iar gazonul va fi acoperit de mușchi și pâslă. Rădăcinile vor suferi din cauza lipsei de aer și astfel gazonul nu se va dezvolta corespunzător.
În acest caz, gazonul trebuie verticulat. Adâncimea de lucru a aeratorului trebuie selectată astfel încât suprafața gazonului să fie doar ușor tăiată. Cuțitele aeratorului va separa grămada de rădăcini, stimulând în acest mod creșterea puternică a gazonului.
Aerarea presupune introducerea unor tije în suprafața gazonului la o adâncime de minim 7.5 cm, având loc un schimb al aerului. După efectuarea aerisirii gazonului, este posibil să rămână anumite zone golașe. Pentru a readuce aportul nutrițional necesar și pentru ca iarba să crească din nou, este neceasră fertilizarea solului.
În cazul în care verticularea se efectuează vara, este necesară irigarea corespunzătoare a gazonului și acordarea de câteva săptămâni libere pentru regenerare. Materialul verticulat trebuie îndepărtat de pe suprafața gazonului.
Respectând aceste principii de bază pentru îngrijirea gazonului, acesta va crește mult mai sănătos și mai regulat. Irigarea este activitatea de bază pentru întreținerea gazonului.