15 octombrie 2021

Îngrijirea trandafirilor în fiecare anotimp

Trandafirii, pe cât sunt de frumoși, pe atât sunt de pretențioși. Au nevoie de atenție pe tot parcursul anului pentru a-și păstra sănătatea și alura frumoasă. În cele ce urmează vom vorbi despre cum se lucrează solul trandafirilor, cum și când se aplică îngrășămintele, cum se udă corect, cum se pregătesc pentru iarnă, dar și cum se protejează de boli și dăunători. 

Primăvara, momentul potrivit tăierilor și a fertilizării solului

Primele lucrări pentru îngrijirea trandafirilor încep în luna martie, imediat ce a trecut perioada ”babelor” pe care le știm din moși strămoși, deci după prima jumătate a lunii. Este luna în care se dezmușuroiesc tufele de trandafiri, și se se îndepărtează materialele de protecție. Tăierile de primăvară se fac tot în această perioadă. Tăierile sunt absolut necesare. Se vor tăia toți lăstarii care au înghețat și s-au uscat peste iarnă. Tăierile trebuie să se facă cât mai adânc, în general până la 3-4 ochi. Tăierile diferă de la un soi la altul, iar detalii despre procedurile tăierilor de primăvară găsiți aici.

Imediat după tăierile de primăvară se va lucra solul. Afânarea solului și aplicarea îngrășămintelor este foarte importantă, pentru că influențează dezvoltarea florilor. Trebuie stârpite buruienile și afânat solul. Afânarea solului se face cu ajutorul săpăligii pentru flori, ușor de identificat datorită vârfului ascuțit, cu doi dinți. Această unealtă permite săparea cu grijă la baza trandafirilor fără a răni planta. 

Trandafirii au nevoie la plantare, în perioada intrării în vegetație, și pe perioada de înflorire, de azot. În aceste perioade cantitatea de îngrășăminte trebuie să fie redusă. La plantare, și în primul an de la plantare, nu se aplică gunoi de grajd proaspăt, și nici îngrășăminte chimice. Sunt recomandate doar îngrășămintele organice. Din al doilea an se adaugă și îngrășămintele chimice. 

Vara se acordă atenție dăunătorilor, fertilizării și irigării trandafirului 

În luna iunie se pot aplica îngrășămintele care să favorizeze înflorirea. Este momentul de debut al perioadei de înflorire. Se inspectează cu atenție trandafirul. Se elimină frunzele, lăstarii sau tulpinile afectate de eventualele boli. Atenție, acestea nu se adaugă în compost, ci se aruncă ori se ard! Aceste proceduri se continuă pe toată perioada verii.

Udarea este și ea foarte importantă. Trandafirii au nevoie de multă apă, dar nu trebuie udați zilnic, pentru că se favorizează apariția bolilor tulpinilor, cele care afectează cel mai rău floarea. Trandafirii se udă o dată la două săptămâni, sau la o săptămână dacă este secetă. Udarea se face din abundență, cu 20-30 litri/mp. Apa va intra adânc în sol, de unde este preluată zile la rând de sistemul radicular bine dezvoltat al trandafirului. În momentul irigării se evită udarea excesivă a frunzelor, tot din cauza riscului apariției bolilor.

Tăierile de vară se fac între perioadele de înflorire

 A doua înflorire are loc în perioada lunii august, deci în iulie, după ce s-au scuturat primele flori, se aplică o tăiere. Tăierile se aplică în cazul trandafirilor urcători, tufă sau arbuști. Ochii din vârful lăstarilor înmuguresc mai repede decât cei de la bază. Se vor face tăieri moderate, care să inducă înmugurirea mai rapidă. Tăierile moderate înseamnă și protejarea frunzelor, de care planta are mare nevoie pentru asimilarea nutrienților. Se vor tăia primii 2 ochi superiori, după prima floare, înmuguriți la baza frunzelor incomplet formate. Ultima frunză rămasă pe lăstar trebuie să fie formată din 5 foliole (5 frunzulițe mici care alcătuiesc frunza compusă).

 Lăstarii sălbatici din portaltoi se îndepărtează de la locul de formare. Dacă nu sunt identificați și îndepărtați, la un moment dat vor anihila complet altoiul. 

În lunile octombrie-noiembrie începe protejarea trandafirilor pentru iarnă

În toamnă, pe parcursul lunii octombrie, se aplică un tratament cu îngrășământ bogat în potasiu. Acesta va stimula rezistența țesuturilor, pentru o iernare fără probleme. 

La sfârșitul lunii octombrie, sau pe parcursul lunii noiembrie, în funcție de cât de frig este afară, începe protejarea trandafirilor pentru perioada de iarnă. Se mușuroiește baza trandafirilor, cât să se acopere altoiul. Lăstarii lungi se vor apleca și se vor acoperi cu pământ, dacă tulpina este flexibilă. Tulpina va fi acoperită cu ramuri de molid. Dacă tulpina este prea lemnoasă, sau dacă este prea înaltă, se va acoperi cu pânză de iută sau cu saci de hârtie. Mai multe detalii despre protejarea pe timpul iernii găsiți aici