Cum hrănim păsările exotice
Când spunem animale de companie, deobicei ne gândim la câini sau pisici. Însă și păsările exotice ar trebuie luate în calcul atunci când ne gândim să ne cumpărăm un animal de companie. De ce ai lua decizia de a-ți cumpăra o pasăre exotică? Simplu! Acestea sunt sociabile, ușor de îngrijit și nu sunt costisitoare.
Spre deosebire de mâncarea câinilor sau pisicilor, hrana păsărilor nu este foarte scumpă. Dieta lor este formată din semințe, fructe și legume. Pe lângă hrană, acestea mai au nevoie și de o colivie curată, atenția ta și nimic mai mult.
De asemenea, acestea fiind foarte sociabile, copii vor fi fericiți să aibă un astfel de animal de companie. Acestea se adaptează repede și vor interacționa cu toată familia. Păsările exotice pot devein mai sociabile chiar și decât pisica, atunci când sunt îngrijite corespunzător și tratate ca ceilalți membrii ai familiei.
Dacă le acorzi suficientă atenție, păsările pot învăța foarte repede lucruri noi, cum ar fi vorbitul. Fiind animale foarte inteligente, ele sunt capabile să imite sunete și chiar să fredoneze melodii.
Spre deosebire de câini și pisici, păsările de colivie nu trebuie plimbate pe afară și îți fac nevoile în colivie, făcându-le în acest mod mai ușor de întreținut.
Păsările de colivie sunt o alegere excelentă și dacă nu dispui de un spațiu foarte mare.
Hrana potrivită pentru peruși
Dieta echilibrată la peruși constă într-o cât mai mare diversitate de semințe. Mâncarea de bază o reprezintă meiul, iar pe lângă asta se mai adaugă și dughie, ovăz și floarea soarelui. De asemenea, pe lângă semințe, perușii trebuie să mănânce și fructe și verdeață, precum mere, banane sau pătrunjel.
Pe lângă o dietă bazată pe semințe, perușii au nevoie și de un supliment de minerale și vitamine. Poți să-i pregătești perușului tău un amestec de hrană moale format dintr-un ou fiert tare sfărâmat, morcov ras și 2-3 lingurițe de pesmet. În acest amestec se adaugă coaja de ou dată prin râșniță pentru un surplus de calciu.
Perușii trebuie să aibă mereu apă proaspătă, schimbată în fiecare zi. De asemenea, în colivie, pe lângă osul de sepie și hrana de mei, perușii trebuie să aibă și nisip pentru a ajuta la digestie.
Hrana potrivită pentru canari
Canarii preferă hrana bazată pe semințe bogate în ulei, cum ar fi inul sau cânepa. Însă pentru o dieta variată și echilibrată, canarii trebuie să aibă o hrană mixtă.
În perioada de năpârlire, este important să creștem aportul de semințe oleaginoase (in, cânepă, floarea soarelui) pentru a da un luciu penajului, iar în perioada de repaus este recomandat să creștem aportul de făinoase.
În alimentația canarilor trebuie să ținem cont și de aportul de proteină animală. Dacă în libertatea, acesta este asigurat de insecte, în captivitate, un aliment bogat în proteine este oul de găină fiert tare. Ca și la peruși, apa trebuie să fie mereu proaspătă și colivia curată.
Pe lângă faptul că păsările exotice sunt amuzante, acestea trăiesc mulți ani, astfel vă puteți bucura de ciripitul și compania lor perioadă îndelungată. Și pe deasupra, poate deveni și cel mai bun prieten al tău.