• Prima pagină
  • /
  • Blog
  • /
  • Plantarea bulbilor de narcise, respectând 4 reguli simple și eficiente
Câmp cu narcise primăvara
21 septembrie 2021

Plantarea bulbilor de narcise, respectând 4 reguli simple și eficiente

Narcisele sunt spectaculoase în orice grădină. Nu ezita să le plantezi în rondurile cu flori, pentru că se întrețin foarte ușor. Agroland are în ofertă o serie de soiuri de narcise, cu floare simplă sau dublă, de diferite culori. Bulbii de narcise achiziționați sunt material săditor de înaltă calitate, care maximizează șansele obținerii florilor de narcise pe care ți le dorești. 

1. Când se plantează bulbii de narcise?

Bulbii florilor de primăvară se plantează de obicei toamna, în luna septembrie, cât mai devreme. Bulbii de narcise vor profita de temperaturile cu plus și lunile ploioase pentru a-și întinde mult rădăcinile. Este potrivită și luna octombrie, dacă nu este foarte rece și nu se preconizează înghețul. Primăvara, pe parcursul lunii aprilie, grădina se va umple de flori delicate, frumoase și parfumate. 

2. Cum alegem locul potrivit de plantare?

Narcisele sunt flori foarte puțin pretențioase. Preferă la fel de bine locurile însorite, cât și cele cu semi-umbră. Plantează narcisele în porțiunile cu iarbă și gazon. Peste iarnă bulbul va fi protejat, iar primăvara va răsări pe covorul verde, contrastul fiind frumos și natural. Bulbii de narcise pot fi plantați pe lângă casă sau sub arbori, ca să aibă parte de lumină măcar jumătate din zi. Vor stărui în locul în care au fost plantați aproximativ 3 ani. Nu este nevoie să fie scoși în timpul verii, după uscarea lujerului. Așadar, alegeți locul din grădină având în vedere acest aspect.

🌼Sfatul specialistului Karl Ploberger (”12 luni în grădină”)

Dacă doriți amenajarea unui loc mirific în grădină, iată o idee interesantă: achiziționați mulți bulbi de narcise din soiurile de culoare galbenă. Se așază bulbii sub unul dintre arborii din grădină, și se acoperă cu un strat de pământ de flori de 10-20 cm. Primăvara sub arbore se va umple de narcise galbene, o splendoare pentru orice ochi. 

3. Narcisele se vor dezvolta în orice sol, dar mai ales în cel cu pH crescut

Narcisele se adaptează în general oricărui sol. Locul de plantare poate fi pregătit cu câteva zile înainte, dacă este prea cleios ori prea tare. Dacă este prea cleios în groapa de plantare se va adăuga nisip, pentru drenarea apei. Dacă solul e prea tare, se va mărunți și afâna înainte, cu ajutorul unei greble. Este important ca pământul în care se plantează bulbii să fie umed. După plantare bulbii nu se vor uda. 

Cu toate că nu sunt pretențioase, narcisele vor rezista foarte bine în sol cu valorile pH-ului între 6,5- 7,5. În acest tip de sol au creștere spornică. Având în vedere că bulbii vor rezista 3 ani în locul plantat, este recomandată testarea solului, pentru o grădină reușită. Regula nu este obligatorie, dar influențează rezultatele. 

4. Groapa de plantare

Adâncimea gropii de plantare trebuie să fie de trei ori mai mare decât a bulbului. Pe fundul gropii se recomandă adăugarea de nisip, mai ales dacă pământul este cleios. Lățimea trebuie să fie doar de două ori mai mare decât cea a bulbului. Distanța de plantare între bulbi va fi de 10 cm. Pământul de plantare trebuie să fie umezit. După îngropare pământul se tasează foarte bine. Nu este necesară udarea după plantare. Prea multă apă poate duce la mucegăirea bulbilor. 

buton Adrese magazine agroland