9 septembrie 2020

Raport Semestru 1 / 2020

Stimati investitori,

 Ne bucurăm să vă prezentăm rezultatele financiare înregistrare de Agroland Business System S.A. în primul semestru al anului 2020, fiind pe deplin convinși că raportul pe care îl veți parcurge va reprezenta un argument în plus cu privire la soliditatea planului de dezvoltare a business-ului pe care ni l-am asumat.

Apelând la capitalul dumneavoastră pentru proiectul de expansiune al companiei, avem deja certitudinea că primii pași ai parteneriatului nostru au fost un succes. După ce, în anul 2019, ne-am concentrat pe creșterea marjei și am avut un plan intens de investiții în noi magazine, cu suprafețe mai generoase și o gamă de produse mai diversă, din 2020 au început deja să se cunoască roadele acestor eforturi.

Cifra de afaceri a companiei a urcat la 25,5 milioane de euro în primul semestru al acestui an, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă a anului anterior. Profitul net s-a situat la 1,75 milioane de euro la finele primelor șase luni din 2020, în urcare de peste 3,5 ori față de profitul pe întreg anul 2019.

Inclusiv indicatorul standard al eficienței operaționale folosit pe plan global, EBITDA, arată că drumul pe care ne-am angajat a fost atent anticipat și că Agroland a înregistrat o creștere sustenabilă a profitabilității. EBITDA pe semestrul I al anului 2020 s-a situat la 2,2 milioane de euro, crescând de 1,4 ori față de cel al anului 2019, când a atins nivelul de 1,5 milioane de euro.

Expansiunea companiei noastre, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, se datorează, pe de o parte, extinderii unităților comerciale. În noile magazine Agroland, suprafețele de desfacere au crescut deja sau se vor extinde până de 5 ori, iar gama de produse se triplează. Efectele acestei noi abordări s-au cunoscut în semestrul I 2020, printr-o creștere cu peste 80% a vânzărilor la produse de grădinărit, cu peste 50% pe segmentul produselor de hrană și îngrijire pentru animalele de companie, respectiv cu 15% pentru produsele destinate fermelor.

Pe de altă parte, chiar dacă starea de urgență din primăvara anului 2020 a reprezentat un moment dificil pentru multe ramuri economice și majoritatea românilor, am constatat că mulți dintre aceștia încep să se îndrepte către activități agricole în gospodărie, fie că este vorba de creșterea puilor pentru asigurarea unei surse de hrană sănătoase sau de grădinărit. Astfel, vânzările online ne-au crescut cu 400% în prima jumătate a anului.

De asemenea, deși reprezintă mai puțin de 20% din business-ul nostru, am înregistrat creșteri importante și pentru divizia de inputuri agricole, iar pe viitor mizăm pe o nouă direcție de creștere, dorind să sporim rolul Agroland ca incubator al afacerilor agricole. Ne propunem să selectăm 3-5 de companii la nivel de start-up, cărora să le oferim susținere diversificată (know-how, finantare și mentorat), pentru a demonstra cum agricultura poate beneficia de creșteri susținute, grație unor noi modele de business și tehnologii de ultimă oră, precum alte domenii economice.

Deși situația economiei globale este, în continuare, grav afectată de pandemia COVID-19, în ceea ce privește activitățile deservite de magazinele noastre (hobby farming, hobby gardening si pet care), perspectivele de creștere se mențin la un nivel ridicat. Tot mai mulți oameni caută surse de hrană sănătoasă, obținute prin propria muncă, devin pasionați de creșterea florilor, legumelor și a fructelor sau, pur și simplu, doresc să ofere cele mai bune alimente și produse de îngrijire pentru animalele lor de companie.

În aceste condiții, Agroland își va continua expansiunea, în viitorul apropiat (sfârșitul acestui an și începutul celui următor), fiind concentrați pe deschiderea de magazine care să deservească împrejurimile Capitalei, in urmatoarele 6 luni.

În privința asigurării finanțării pentru planurile noastre, ne propunem anunțarea unei majorari de capital, până la finele acestui an, prin emiterea de acțiuni, oferite inițial printr-un plasament privat investitorilor interesați. Această etapă va fi urmată de listarea acțiunilor pe segmentul AeRO al Bursei de Valori București, în primăvara anului 2021.

Sperăm că veți fi alături de noi și de acum înainte și ne propunem să rămânem mereu transparenți în legătură cu rezultatele obținute, provocările pe care le înfruntăm și planurile de dezvoltare. Povestea de succes a Agroland din ultimii 20 de ani ne oferă temeiul de a crede că, aplicând aceleași principii corecte de business ca până acum și bazându-ne pe dedicarea unei echipe bine închegate de profesioniști, vom fi un partener de încredere și pe piața de capital.

Horia Dan Cardoș,

Director General

Agroland Business System S.A.

Raportul poate fi accesat la link de mai jos:

Raport Anual 2019 – Agroland