17 octombrie 2022

Recoltarea și depozitarea cireșelor și vișinelor

Cireșele și vișinele sunt fructele care se deteriorează cel mai repede după recoltare, dintre sâmburoase. Fructele celor doi pomi fructiferi sunt de cele mai multe ori folosite pentru consumul proaspăt, mai ales cireșele. Din acest motiv, atât recoltarea cât și păstrarea până la consum sau vânzare sunt foarte importante. Sunt câteva trucuri care ajută la păstrarea lor cât mai mult timp, iar noi ți le împărtășim. 

recoltare-cireșe
Recoltarea cireșelor și a vișinelor

Vișinele sunt mai adesea folosite pentru a fii procesate, din pulpa lor ieșind o dulceață foarte apreciată, folosită pentru prăjituri, patiserii sau mâncată simplu pe pâine. Să nu uităm că vișinele sunt folosite și pentru vișinata aromată, nelipsită din orice casă, mai ales de sărbători.

Soiuri de cireșe și vișine care se păstrează bine

În funcție de mărimea fructelor, vișinele sunt de mici, sub 4 gr., cele mijlocii care au până la 6 gr., iar cele peste 6 gr. sunt fructe mari. Fructele mari, cu pulpa mai tare și cărnoasă sunt cele mai bune pentru consumul proaspăt, iar cele mici pentru procesare. 

  • Sunt soiuri de cireș special realizate ca să producă fructe mari, care se păstrează bine: Germersdorf, Hedelfinger, Bigarreau, Katalin, Roșii de Bistrița, dar și soiuri care se păstrează pentru mai puțin timp, dar a căror pomi sunt perfecți pentru curți: Van, Stella, Sam, Cerna.

Recoltarea cireșelor și a vișinelor

Culesul are o influență mare pentru păstrarea cireșelor și a vișinelor. Recoltarea va avea loc pe timp răcoros dar în niciun caz într-o zi ploioasă. Dacă nu este foarte cald, fructele au șanse mai mari să se păstreze mai bine. După recoltare, fructele se depozitează la umbră, în loc răcoros. 

Un alt aspect important este recoltarea cireșelor și a vișinelor în recipiente mici. Folosiți la recoltare găleți cu capacitate mică, de până la 6 kg, lădițe perforate de plastic sau lemn sau coșuri împletite. Recipientele mai mici nu permit o manipulare mai ușoară și elimină din riscul alterării. Recoltarea se face, bineînțeles, cu codița aferentă, pentru a prelungi durata de păstrare.

Păstrarea cireșelor și a vișinelor

Cireșele pot fi păstrate până la 7 zile iar vișinele se pot păstra până la 10 zile. Soiul contează foarte mult, pentru că dictează caracteristicile fructelor. Fructele mai mari, cu pulpa groasă, au șanse mai mari de păstrare. Fructele se păstrează bine în cămări și depozite răcoroase.  

  • Condițiile optime de păstrare a vișinelor sunt temperatura de 0℃, cu umiditate relativă de 85-90%.
  • Condițiile optime pentru păstrarea cireșelor sunt temperatura de -0,5 ℃ – + 0,5℃,  cu umiditate relativă de 85-90%.

În magazinele Agroland găsești puieți de cireș și de vișin cu rădăcina protejată, material săditor de bună calitate. Noi îți oferim nu doar puieți sănătoși pentru grădina ta, dar și sfaturi practice pentru plantarea, tăierea, îngrijirea și tratarea pomilor fructifer de-a lungul anului. Apasă butoanele de mai jos și găsește recomandările noastre.

buton Adrese magazine agroland