România înregistrează record pentru producția de cereale, dar fermierii români se plâng din cauza profitului mic
Într-un an agricol cu producții record, fermierii români se confruntă cu o situație paradoxală: recoltele bogate nu aduc prosperitate, ci accentuează dificultățile economice. Conform datelor Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, costurile de producție, de la înființarea culturilor și până la recoltare, au crescut cu aproximativ 20%, în timp ce la nivel global prețurile de producție au scăzut, conform economica.net.
Creșterea tarifelor la energia electrică, începând cu 1 iulie, a accentuat presiunea asupra agriculturii și industriei alimentare, generând costuri suplimentare semnificative.
Record pentru producția de cereale
Deși România se așteaptă la un record pentru producția de cereale, de peste 14 milioane de tone de cereale, prețurile de vânzare scad pe fondul supraproducției internaționale. Țări precum Rusia și Germania raportează, la rândul lor, producții mari, ceea ce contribuie la scăderea prețurilor pe piața globală. Fermierii români se află astfel între ciocan și nicovală: costuri ridicate și prețuri mici de valorificare.
Costuri mari pentru depozitare
Pe lângă creșterea prețurilor la energie, agricultorii reclamă majorarea inputurilor: semințe, fertilizatori, utilaje agricole și forță de muncă, în timp ce veniturile lor stagnează. Lipsa unui plan coerent de sprijin din partea autorităților, după ani de secetă severă, a condus la insolvențe, vânzări de ferme și executări silite.
Tot mai multe terenuri agricole ajung pe mâna fondurilor de investiții, care le cumpără doar pentru profit, nu pentru dezvoltarea sectorului agricol. Conform LAPAR, România riscă să piardă controlul asupra a peste 50% din suprafața sa agricolă.
Cele mai afectate ramuri sunt pomicultura, viticultura și legumicultura, unde echipamentele cu consum ridicat de energie – sere, linii de sortare, depozite frigorifice – au devenit extrem de costisitoare. Soluția depozitării cerealelor pentru a aștepta un preț mai bun este aproape imposibilă, deoarece însilozarea presupune costuri mari cu energia. Astfel, fermierii sunt obligați să vândă recoltele imediat după recoltare, adesea direct din câmp, la prețuri derizorii.
Dominația traderilor internaționali
Un alt aspect semnalat este dominația traderilor internaționali. Subvențiile, oricum mai mici decât cele primite de fermierii occidentali și însoțite de multe restricții, nu reușesc să compenseze pierderile. Marile companii cumpără ieftin materia primă din România și obțin marje mari prin vânzarea produselor finite înapoi pe piața locală. Lipsa unei industrii alimentare competitive face ca România să rămână doar o piață de desfacere, nu un actor major în procesare.
Problemele structurale agravează situația: din cele 9,7 milioane de hectare de teren arabil, circa 4,7 milioane nu sunt fiscalizate, ceea ce înseamnă că proprietarii nu beneficiază de consultanță și sprijin din partea instituțiilor statului. În plus, sectoare conexe precum industria chimică, petrochimia, producția de utilaje și semințe au fost aproape distruse, lăsând fermierii dependenți de importuri la prețuri dictate de marile corporații.
Agroland Agribusiness susține fermierii români
Cu toate că pronosticul pare sumbru, Divizia Agroland Agribusiness dă mare importantă agriculturii organice.. Societatea acordă mare importantă categoriei de fermieri care cultivă organic sau care sunt în etapă de conversie a terenurilor către o cultură organică . În acest sens, în portofoliul se găsesc producători interni și externi care furnizează acest tip de produse organice.
Concluzie – producție mare, profit mic
Agricultura românească se confruntă cu o criză de competitivitate: deși produce mult, fermierii câștigă puțin, fiind presați de costuri mari și prețuri mici. Liberalizarea energiei, taxele în creștere și lipsa strategiilor guvernamentale riscă să transforme agricultura într-un sector captiv, vulnerabil și dependent de interese externe. LAPAR avertizează că, dacă nu se iau măsuri, România riscă să piardă nu doar fermieri, ci și controlul asupra resurselor sale agricole.
