• Prima pagină
  • /
  • Blog
  • /
  • România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur
18 iulie 2025

România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

România, prin ministrul Florin Barbu, alături de Franța, au convenit asupra semnării unei declaraţii comune care cere amânarea aplicării Acordului Mercosur. Inițiativa este susținută și de  Italia, Austria, Polonia şi Ungaria. Negocierile pentru acest acord au durat peste 20 de ani, iar în 2019 s-a ajuns la un acord politic.  Ratificarea lui a fost amânată de mai multe ori din cauza controversei privind efectele asupra mediului și a agriculturii europene.

  1. Ce este Mercosur
  2. Ce prevede acordul UE–Mercosur
  3. Cum este afectată România

Ce este Mercosur

Mercosur este un bloc economic sud-american înființat în 1991, care urmărește integrarea economică, vamală și politică între țările membre: Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay, Bolivia, Chile, Peru, Ecuador, Columbia.

Ce prevede Acordul UE–Mercosur

Acordul este cel mai mare tratat comercial încheiat vreodată de UE și se referă la o piață combinată de peste 750 de milioane de oameni. Prevede beneficii și obligații atât de partea UE cât și pentru țările Mercorsur.

Pentru UE:

  • Eliminarea taxelor vamale pentru 91% din exporturile UE în țările Mercosur.
  • Acces îmbunătățit pe piețele sud-americane pentru: autovehicule și piese auto, echipamente industriale, produse farmaceutice, vinuri, brânzeturi și ciocolată.
  • Protecție pentru 357 de indicații geografice (un drept de proprietate intelectuală, de ex. Roquefort, Prosciutto, Parmigiano etc.)
  • Drepturi egale pentru companii europene în achiziții publice

Pentru Mercosur:

 Acces mai larg pe piața UE pentru: carne de vită (cotă de aproximativ 99.000 de tone/an), pui și zahăr și etanol

  • Eliminarea taxelor pentru 92% din exporturile Mercosur către UE

Controverse și critici

Acordul este puternic contestat  în multe state membre UE, în special de agricultori și ecologiști. Motivele sunt ecologice, referitoare la creșterea producției de carne de vită, și implicit defrișările masive din Amazon, lipsa garanțiilor ferme de mediu. 

Fermierii europeni se tem de o concurență neloială, deoarece producătorii Mercosur au standarde mai slabe de mediu și bunăstare animală. Piețele din UE ar putea fi inundate de carne mai ieftină, ceea ce ar pune presiune pe micii fermieri.

Cum este afectată România

Acordul Mercosur ar putea afecta negativ fermierii români, mai ales pe cei din sectoarele vulnerabile precum creșterea bovinelor, cultivarea legumelor și producția de zahăr. Prin eliminarea taxelor vamale pentru produsele agricole din țările sud-americane, cum ar fi carnea de vită, zahărul, puiul și etanolul, piața europeană ar deveni mai accesibilă pentru importuri masive, adesea la prețuri mai mici.

Fermierii români, care trebuie să respecte standarde stricte europene privind siguranța alimentară, bunăstarea animalelor și protecția mediului, s-ar confrunta cu o concurență neloială din partea produselor Mercosur, unde aceste norme sunt mai permisive.

În plus, România nu are încă infrastructura și sprijinul financiar comparabil cu țările vest-europene pentru a-și proteja producătorii locali. Sectoarele cele mai expuse sunt fermele mici și mijlocii, care ar putea fi nevoite să reducă producția sau să închidă, din cauza presiunii prețurilor.

România se opune ratificării rapide a acordului

România, alături de Franța, și-a exprimat opoziția față de ratificarea rapidă a acordului, solicitând reevaluarea impactului asupra agriculturii europene, măsuri clare de protecție a fermierilor locali și a standardelor europene de mediu. A cerut o amânare cu cel puțin doi ani a acordului. 

„În cadrul discuţiilor, ministrul Florin Barbu a propus o prorogare de cel puţin doi ani a aplicării Acordului MERCOSUR, pentru a permite statelor membre să realizeze o analiză detaliată a efectelor asupra competitivităţii agriculturii europene şi asupra siguranţei alimentare. La rândul său, ministrul francez Annie Genevard a propus iniţierea unei declaraţii comune de opoziţie faţă de forma actuală a acordului, care să reflecte preocupările legitime ale fermierilor europeni”, se arată într-un comunicat MADR, dar publicității în iulie 2025.

buton Adrese magazine agroland