Sfaturi în plantarea bulbilor de toamnă
O grădină frumoasă și colorată primăvara, începe cu plantarea bulbilor toamna. Încă putem profita de zilele însorite de toamnă și să începem lucrul în grădină. Până în luna decembrie, cât pământul se poate lucra, putem planta bulbii de toamnă.
Lalelele
Lalelele, unele dintre cele mai așteptate flori ale primăverii, le putem găsi în o multitudine de culori și variante. Recomandarea noastră este ca aceste flori perene să fie plantate în grupuri pentru a ne bucura de un mozaic de culori, forme și miresme la venirea căldurii.
Bulbii de lalea se plantează la o distanță de 10-12 cm, în grupuri de cel puțin 6. Se face o groapă de 15 cm, iar bulbul se așază cu discul în jos. Chiar dacă acestea preferă umbra, altele cresc bine și la soare, astfel că le poți planta în orice loc din grădină.
Zambilele
Zambilele sunt printre primele flori care înfloresc primăvara. Parfumul lor deosebit învăluie orice grădină oferindu-ți o oază de relaxare. Plantarea bulbilor de zambile se face în grupuri, la o distanță de 10-15 cm între ele.
Se sapă o groapă de 10-20 cm adâncime, acestea așezându-se cu discul în jos. Spre deosebire de bulbii de lalea, zambilele preferă locurile însorite sau partial umbrite pentru a se dezvolta în voie. După plantare, se recomandă ca pământul să fie acoperit cu iarbă pentru a proteja florile de frig și îngheț.
Narcisele
Narcisele sunt flori care nu au nevoie de o îngrijire specială, fiind mai puțin pretențioase față de alte flori de primăvară. Sunt ideale pentru cei care sunt la început în arta grădinăritului, iar parfumul lor vestesc sosirea primăverii.
Groapa în care se plantează floarea, trebuie făcută la o adâncime între 5 și 15 cm, în funcție de înălțimea bulbului. Distanța între bulbi trebuie să fie de 10-15 cm și de 20 cm între rânduri, într-un loc însorit sau puțin umbros. Acestea preferă solurile puțin acide și lipsite de multă umezeală pentru a nu putrezi bulbii.
Brândușele
Brândușele de toamnă se plantează începând cu luna septembrie și până în noiembrie. Sunt flori ce se plantează ușor și le găsim în diverse culori. Acestea au nevoie de soluri bine afânate și se plantează la o adâncime de 6-10 cm. Aceste flori preferă zonele semi-umbrite, însă pentru o creștere spectaculoasă, este indicat ca razele de soare ale după-amiezii să le atingă.
Florile de brândușă rezistă la temperaturile scăzute din timpul iernii, fără a fi necesară o protecție suplimentară a bulbilor. Pentru a crea o priveliște de poveste la începutul primăverii, recomandăm plantarea lor pe întreg gazonul.
Freziile
Florile de frezii au nevoie de un sol bine drenat și nisipos, iar plantarea lor să se facă într-o zonă luminoasă. În vederea plantării cu succes a bulbilor, se recomandă udarea pământului și mărunțirea acestuia cu 2-3 zile înainte de plantare. Acestea au nevoie să aibă apă în permanență, însă nu în exces. Pământul reavăn le face bine.
Se recomandă plantarea lor în grupuri apropiate, deoarece acestea au nevoie de sprijin pentru a-și păstra verticalitatea. De asemenea, se recomandă punerea unei nuiele și legate în jurul acesteia pentru a nu se îndoi sau rupe la maturitate.
Pe lângă apă, soare și multă grijă, florile au nevoie și de îngrășământ pentru o dezvoltare sănătoasă și înflorire luxuriantă. La noi găsești o gamă bogată de îngrășăminte naturale și organice pentru florile tale.
De asemenea, intră pe shop-ul nostru și descoperă colecția noastră de bulbi de toamnă pentru o grădină colorată și spectaculoasă primăvara.