Sfaturi practice pentru plantarea bulbilor de lalele
Agroland îți oferă bulbi de lalele de calitate superioară. Sunt bine ambalați, protejați de umezeală, un material săditor perfect pentru amenajarea grădinii cu flori. În general, florile de primăvară răsar din bulbi care se plantează din toamnă. Totuși, bulbii pot fi plantați cu succes și primăvara. Lalele vor înflori în grădină în luna aprilie.
1. Când plantăm bulbii de lalele?
Bulbii de lalele se plantează toamna. Perioada septembrie-noiembrie este cea mai potrivită pentru această procedură, mai ales dacă plantarea se face în grădină. Plantarea bulbilor în seră sau în ghiveci poate fi făcută și la începutul lunii decembrie.
2. Unde plantăm bulbii de lalele?
Plantarea bulbilor de lalele în grădină implică și alegerea locului potrivit. Lalele sunt plante înalte, care ajung până la 60 cm înălțime. Vor putea fi admirate oriunde în grădină, pentru că sunt vizibile. Se plantează în loc însorit, pentru că lalele iubesc căldura și lumina. Cel mai bun sol este cel nisipos, pentru ca apa să se poată drena corespunzător. Dacă pământul este compact, se recomandă mărunțirea cu o greblă, pentru că va permite dezvoltarea sistemului radicular. Folosește un plantator, este practic și util.
🌷Sfaturi pentru un efect special de la Ben Rotteveel (specialist în plantarea bulbilor de floare)
Dacă doriți o imagine de impact în grădină, luați 10 bulbi de lalea, săpați o groapă de diametrul de 30 cm, umpleți-o cu un pic de îngrășământ organic și compost. Plantați lalelele destul de apropiate, de parcă ar fi ouă într-un carton. Apoi astupați cu pământ și udați bine. Lalelele vor răsări ca un buchet imens, frumos colorat.
3. Sădirea bulbilor de lalele
Bulbii se îngroapă la o adâncime de aproximativ 5-6 cm. Rezistă bine pe perioada de iarnă dacă se plantează material săditor de bună calitate. La despachetarea pachetului cu bulbi trebuie atenție, pentru a nu rupe sau tăia bulbul de lalea. Bulbul tăiat, rupt, moale sau chiar cu zgârietură adâncă este compromis. Se plantează în rânduri de 15-20 de cm. Distanța dintre rânduri trebuie să fie de aproximativ 5 cm.
4. Plantarea lalelelor în ghiveci
Dacă alegeți să plantați bulbii în ghiveci, lucrurile sunt puțin diferite. Bulbii după ce se plantează vor fi păstrați la rece cel puțin o lună. Nu se expun înghețului. Trebuie imitate condițiile naturale de plantare. În niciun caz nu se păstrează în casă, la temperaturi de peste 20℃, cu intenția de a obține flori mai repede. Acest lucru nu va duce la pierderea florilor. Cu o lună înainte de înflorire se vor muta într-un spațiu cu peste 10℃.