Sfaturi practice și idei ingenioase pentru plantarea lavandei în grădină
Lavanda este o plantă cu proprietăți medicinale, frumos mirositoare, care atrage polenizatorii. Are efecte benefice pentru orice grădină. Se poate cultiva pentru comercializare, sau în scop estetic pentru amenajarea grădinii cu flori. Arbuștii de lavandă comercializați în magazinele și pe platforma Agroland au rădăcina protejată, iar reușita plantării va fi maximizată.
1. Unde plantăm lavanda?
Lavanda este o plantă care se adaptează ușor în orice sol. Din acest motiv plantațiile pot fi înființate cu ușurință. Poți planta rânduri cu lavandă în livadă pentru a atrage polenizatorii. Lavanda arată foarte bine și în amenajarea aleilor din fața casei, dar și în grădina cu flori. Este o plantă perenă, care va înflori ani la rând, de aceea este foarte profitabilă pentru înființarea plantațiilor.
🌸Sfat practic: Poți planta lavanda printre trandafirii teahibrizi, sau la baza trandafirilor care cresc în tufă. În afara aspectului special, lavanda va masca locul cu butașii golași pe timpul iernii.
🌿Plantați lavanda lângă verande sau intrări. Mirosul de lavandă ține țânțarii, muștele și purici la distanță.
2. Solul perfect pentru lavandă
Arbustul de lavandă nu are nevoie de un sol special pentru a crește mare și viguros. Plantațiile de lavandă sunt ușor de înființat. Rezistă bine în solul sărac în nutrienți, așadar se poate planta și în zonele problematice din grădină, care nu pot fi folosite cu alt scop. Iubește soarele și solul uscat. Dacă solul este compact și cleios, adaugă la plantare mraniță sau compost și nisip pe fundul gropii, pentru a asigura drenajul. Nu va rezista în solul care reține apă și nici dacă stă toată ziua la umbră. Au nevoie de cel puțin 8 ore de soare care să bată direct pe frunze.
3. Când plantăm arbuștii de lavandă?
Lavanda trebuie plantată toamna în luna octombrie sau primăvara începând cu luna martie. Solul trebuie să aibă minim 15°C pentru ca planta să reziste. Dacă anotimpul ales pentru plantare este toamna, arbustul va fi plantat mult înainte de primul îngheț, sau primăvara, după ce a trecut frigul. Pentru plantarea de toamnă trebuie alese plante viguroase, cu rădăcina ramificată.
4. Plantarea propriu-zisă a lavandei
Înainte de plantare, arbustul se lasă în apă pentru 30 de minute. Cât timp se hidratează rădăcinile, faceți groapa! Nu veți nevoie decât de un plantator pentru groapa lavandei. Groapa pentru plantarea arbustului de lavandă se face în funcție de mărimea arbustului. Trebuie introduse rădăcinile cu totul. Dacă solul este prea umed, se adaugă nisip la baza gropii.
Lavanda se plantează la 2-3 metri distanță. Planta crește între 1 și 3 m în înălțime, și are nevoie de loc pentru a se extinde. După ce arbustul a fost introdus în groapă, se adaugă pământ și se tasează. De asemenea, plantarea de toamnă impune și mușuroirea arbustului. Se adaugă pământ până la nivelul coroanei. Este necesară udarea doar dacă este foarte uscat, altfel nu este nevoie.
☝ Justin Claibourn ( Compania Cowlitz Falls Lavender ) vine cu sfaturi importante pentru înființarea plantațiilor:
- Verificați pH-ul solului! Dacă este prea acid, plantația de lavandă nu va rezista în timp. În primii ani va arăta grozav, dar după câțiva ani plantele se usucă. Nu va rezista mult în solurile cu pH sub 6.
- Nu udați în exces! Plantațiile de lavandă se irigă de maxim două ori pe an, dacă solul necesită acest lucru. Irigările scurte și frecvente afectează rădăcinile, care putrezesc ușor.
- După înființarea plantației, lavanda necesită o singură tăiere. Dacă tulpinile devin lemnoase pe măsură ce planta se maturizează, se taie la jumătatea înălținii. Tăierea se face doar primăvara. Plantele care nu sunt tăiate au tendința de a se extinde în laterală, și mijlocul rămâne gol.