12 luni – lucrări în grădina de legume
Să ai o gospodărie frumoasă, cu casă, grădină, și poate câteva animale domestice, nu este deloc o treabă ușoară. Când ai trăit toată viața în mediul rural, lucrările necesare în gospodărie se deprind în timp. Dacă abia te-ai mutat la casă, e bine să ai la îndemână un ghid practic care să te ajute să înțelegi care sunt cele mai importante lucrări în grădina de legume, în funcție de anotimp.
🧣Ianuarie – Gerar | 👷Februarie – Făurar | 🍀Martie – Mărțișor | 🧑🌾 Aprilie – Prier | 🌼Mai – Florar | 🍒 Iunie – Cireșar |
🌞 Iulie – Cuptor | 🍅 August – Gustar | 🥔Septembrie – Răpciune | 🥕Octombrie – Brumărel | 🍂Noiembrie – Brumar | ❄️Decembrie – Undrea |
🧣Lucrări în grădina de legume în luna ianuarie
Aceasta este o lună lejeră, în care încă stăm mai mult prin casă. Recomandăm să pregătiți ghivece cu plante aromatice. Sunt excelente pentru pregătirea mâncărurilor, care au alt gust dacă se adaugă ierburi proaspete. În plus, arată foarte bine pe pervazul geamului. Cele mai bune ghivece pentru plantele aromatice sunt cele cu rezervor sau cele de lut, pentru că nu permit stagnarea apei.
- Pregătește-te cu achiziția de semințe, material săditor, îngrășăminte, insecticide, fungicide și cele necesare pentru producerea răsadului.
- Se pot pregăti ghivece sau răsadnițe cu arpagic, ceapă de vară, varză albă, gulie, salată și pătrunjel.
- Se pot face probe pentru a verifica dacă semințele încolțesc, mai ales cele care vor urma să fie sădite direct în câmp.
- Dacă pe terenul arabil apar pojghițe de gheață, spargele pentru a nu lăsa apa să băltească.
- Transportarea gunoiului de grajd pentru răsadnițe.
- Dacă sunt legume puse la păstrare în beci sau în magazie, este momentul să se facă o triere, pentru a elimina recolta alterată.
Cel mai bun substrat și cel mai ușor de folosit este cel achiziționat ca atare. Se poate folosi și pământul de țelină, cu puțin nisip și humus. Lucrările necesare pentru grădină sunt puține la număr. Este mai mult o lună a pregătirilor pentru adevăratele lucrări, din februarie și mai ales martie. Cele mai bune plante pentru ghiveci sunt: busuiocul, arpagicul, pătrunjelul, rozmarinul.
👷 Lucrări în grădina de legume în luna februarie
Nici în luna februarie nu este foarte mult de lucru de făcut prin grădină, dar sunt destul de multe lucruri de făcut în sere. Este luna în care în sere se tratează pământul împotriva micozelor, cu praf de rocă.
- La mijlocul lunii februarie se seamănă în sere sau răsadnițe legume ca salata, gulia, varza, țelină, tomate, conopidă.
- La semănat se folosește doar compost bine descompus.
- Pregătirea răsadnițelor pentru producerea răsadurilor necesare culturilor timpurii.
- Folia de pânză protejează mai bine plantele de îngheț, dar nu este la fel de rezistentă la vânt ca și folia de plastic.
- Se pregătesc răsadurile pentru solarii
- Semănarea mazării este posibilă, în zilele mai calde.
- Se pregătesc spațiile și lădițele pentru încolțirea cartofilor timpurii. Cartofii de semănat se dezinfectează, se pun la încolțit.
Este și momentul bun achiziției sau reparației uneltelor sau a utilajelor pentru lucrările în grădină. Se verifică dacă acestea sunt ascuțite, dacă au ruginit, dacă este destul de multă folie de protecție sau folie împotriva buruienilor. De toate va fi nevoie în primăvară, iar achiziția lor pe ultima sută de metri poate însemna costuri suplimentare.
🍀Lucrări în grădina de legume în luna martie
În luna martie sunt multe lucruri de făcut în grădină. Începând cu amenajarea terenului și montarea instalațiilor de irigare. Solariile sunt și ele pregătite pentru cultura de tomate, ardei și vinete. Este bine ca plantele să fie folosite ca remediu împotriva dăunătorilor altor plante.
☝️Sfaturi utile Usturoiul 🧄 plantat printre stolonii de 🍓căpșuni îndepărtează virozele căpșunului. Lavanda ajută 🌹 trandafirii să scape de păduchii de pe frunze. |
- Se erbicidează pământul și se sterilizează cu cel puțin 10 zile înainte de primele semănări.
- Se îmbogățește parcela cu azotat de amoniu și sare potasică
- Se seamănă în câmp câteva dintre legume: spanac, mazăre, morcovi, ceapă, ridichi, salată, pătrunjel.
- Se pregătesc răsadurile.
- Se face repirepicarea răsadurile pentru culturile timpurii.
- Se elimină buruienile dacă nu s-a recurs la erbicidare.
- Dacă au apărut melcii, se adună din grădină.
- Se pot semăna în câmp plantele aromatice.
- Se scot în grădină plantele cu bulbi, protejați de îngheț, dar și rădăcinoasele.
- Cartofii se scot în a doua parte a lunii martie.
- Se pregătesc straturile pentru legume.
- Se mprunțește suprafața arată în toamnă.
- Parcelele pot fi modelate în straturi înălțate, astfel se poate realiza cu ușurință irigarea.
- Se pot instala rețelele de irigare prin picurare.
Semănarea se poate face mai simplu prin folosirea panglicilor de hărtie cu semințe, deși nici semănarea bob cu bob nu este extrem de anevoioasă. Plantele perene se pot revigora prin despărțirea tufei, dacă nu s-a putut realiza tăierea.
🧑🌾 Lucrări în grădina de legume în luna aprilie
Aceasta este cea mai importantă lună, pentru că începe semănarea și plantarea celor mai multe legume în grădină. Trebuie monitorizată apariția dăunătorilor și eliminarea lor. Este o lună bogată, dar dacă pregătirile au fost realizate din timp pentru amenajarea grădinii, totul decurge mai ușor.
- Fertilizarea terenului pentru grădină este necesară. Se pot folosi variante naturale sau azotatul de amoniu. Compostul trebuie să fie potrivit, nici foarte umed, dar nici uscat.
- Terenul pe care au fost plantate în trecut leguminoasele este bogat în azot, deci un teren bun pentru plantarea legumelor.
- Răsadurile de castraveți și dovlecei încep să se formeze.
- În spațiile protejate se plantează conopida și gulia.
- Se plantează răsadurile de roșii timpurii.
- Se plantează răsadul de varză de vară.
- În câmp este momentul potrivit pentru semănarea morcovilor, mazării, prazului, ridichilor, cepei, salatei, sfeclă roșie, pepeni galbeni și verzi și cartofilor.
- Se modelează terenul pentru plantarea cartofilor.
- În solarii se plantează în solarii roșiile, castraveții și vinetele.
În timp ce are loc plantarea în grădină este absolut necesar să păstrați loc și să amenajați aleile de acces. Plantarea și semănarea se fac în funcție de perioada de recoltare. Salata și ceapa verde vor fi puse spre marginea parcelei, în timp ce alte legume, care se vor recolta mai târziu se pun în spate. Țineți cont și de regulile culturii asociate, sunt foarte utile pentru dezvoltarea plantelor.
🌼Lucrări în grădina de legume în luna mai
Luna mai în grădină este o altă lună aglomerată. Deja timpul este plăcut afară, cald, și vei lucra fără probleme. Are loc plantarea răsadurilor pentru unele dintre cele mai pretențioase legume și cele care au nevoie de cele mai multe amenajări ale parcelei de plantare, pentru că au nevoie de sisteme de irigare, araci, spalieri, folii anti buruieni.
- Se plantează răsadurile pentru culturile de vară: roșii, vinete, ardei.
- Se înființează culturile de vărzoase: varză, țelină, conopidă.
- Semănarea bamelor.
- Completarea golurilor la suprafețele semănate.
- Prășitul tuturor culturilor, plivitul, răritul și fertilizarea.
- Adăugarea mulciului printre straturi.
- Combaterea bolilor și dăunătorilor.
- Recoltarea spanacului, ridichilor și a plantelor aromatice.
- Începe recoltarea dovleceilor și castraveților din răsadnițe.
Luna mai este luna dăunătorilor. Apar musca morcovului, molia cepei, care se pot ține la depărtare folosind folia agro-textilă. Această folie nu permite accesul luminii și umidității. Folia se păstrează până la 3 săptămâni pe culturile noi înființate pentru a împiedica înmulțirea dăunătorilor.
🍒 Lucrări în grădina de legume în luna iunie
În această lună se întețesc lucrările de întreținere a răsadurilor. Lucrările se enumeră ușor, dar se îndeplinesc foarte greu. Prășitul, copăitul și copilutul sunt lucrări care necesită atenție și dedicare. Lucrările se fac dimineața sau seara, pe răcoare, mai ales dacă vorbim de irigare.
- Se seamănă morcovii pentru cultura de toamnă.
- Se polenizează manual florile pepenelui, dovleacului sau castraveților, dacă populația de albine este mică.
- Semănarea fasolei oloage, urcătoare și a sfeclei.
- Recoltarea mazării cu boabe verzi, cartofilor timpurii, verzei, conopidei timpurii și a dovleceilor.
- Plantarea răsadurilor de ceapă de apă, varză și cartofi de toamnă.
- Lucrări în câmp: irigare, prășit, combaterea bolilor și dăunătorilor, copăit, greblare, cârnitul roșiilor.
- Începe recoltarea legumelor din solarii: roșii, ardei, vinete.
Straturile goale, pe care nu se mai cultivă nimic se fertilizează cu îngrășământ verde, adică se seamănă pe parcelele de pe care s-a recoltat semințe de muștar alb, ciucușoară sau ridichi de lună. Semințele se încorporează în sol și se udă, iar viitoarele plante vor îmbogăți parcela cu humus și o vor face mai bună pentru culturile din anul următor.
🌞Lucrări în grădina de legume în luna iulie
Iulie este luna în care începe recoltarea unora dintre legumele cultivate în grădină. Te bucuri de gustul proaspăt al roșiilor timpurii și castraveților. Irigările trebuie menținute, iar apa trebuie să ajungă doar la rădăcina plantelor, nu și pe frunze. Trebuie atenție la îndepărtarea dăunătorilor. Prezența urechelnițelor în grădină ajuta la diminuarea populației de dăunători.
- Se seamănă andivele, cicoarea, ceapa verde, ridichile de lună, ridichile de vară și varza chinezească.
- Pot fi plantate în continuare răsadurile pentru cultura de toamnă: ceapă, varză, conopidă.
- Se seamănă trifoiul pentru îngrășământul verde, muștarul englezesc sau sau ridichile japoneze care corectează solul cu rădăcinile lor mari.
- La roșii se îndepărtează lăstarii laterali.
- Castraveții se irigă permanent, pentru ca fructele să nu devină amare.
- Începe recoltarea la castraveți, conopidă, gulii, brocoli, varză, fasole, mazăre, morcovi, dovlecei, ceapă.
- Se recoltează și roșiile din soiurile timpurii.
- Roșiile, ardeii și castraveții vor avea nevoie de fertilizare cu îngrășăminte biologice sau extract de urzică.
- Se încheie recoltarea din solarii și răsadnițe.
Dacă ai plantat dovleac plăcintar în grădină, trebuie să știi că pentru o maturare mai completă este bine ca acesta să fie întors mereu spre soare, dar cu grijă, să nu se rupă. Contactul dovleacului plăcintar cu solul umed poate duce la putrezirea lui, din acest motiv este bine să fie așezat pe un pat de paie.
🍅Lucrări în grădina de legume în luna august
Și august este o zi în care se mai pot semăna unele plante ce pot fi recoltate toamna. Semănatul se va face dimineața, iar semințele încolțite se udă în permanență. Straturile care rămân nefolosite sunt acoperite cu compot sau cu îngrășământ verde. Dacă morcovii au fost atacați de musculiță, se adaugă la compost.
- Semănare spanac, ceapă, ridichi de lună, salată, varză chinezească
- La tomate se continuă cu copilitul, adică îndepărtarea lăstarilor apăruți la baza frunzelor și defolierea la baza plantei.
- Se continuă și recoltarea roșiilor, ardeilor, vinetelor și a verzei.
- Încep să se coacă pepenii galbeni.
- Este posibil să apară mana, de aceea igiena culturii este mereu eficientă pentru prevenție și diminuarea efectelor adverse.
- Apariția păduchilor va da bătaie de cap, aceștia trebuie eliminați.
- Se recoltează fasolea oloagă, varza și prazul.
Este o perioadă bună pentru înființarea culturilor de căpșuni. Solul pentru cultura de căpșuni trebuie să fie ușor și bine drenat. Fertilizarea se va face cu îngrășăminte organice. Întinerirea culturii se face odată la trei ani. La cultura veche se îndepărtează frunzele bolnave de pe plante și se fertilizează cultura cu compost.
🥔Lucrări în grădina de legume în luna septembrie
Dacă este o lună mai rece, mai ales seara și noaptea, legumele sensibile la ger trebuie protejate cu folie. Recoltarea legumelor în luna septembrie se face după ce se ridică roua, pentru a evita deteriorarea acestora.
- Roșiile se cârnesc, adică se taie din partea terminală a tulpinii.
- Se recoltează în continuare roșiile, ardeii, vinetele, bamele și pepenii verzi.
- Pe straturile goale se aplică mulciul.
- Se fertilizează cu compost sau mraniță straturile pe care anul viitor vor fi plantate legumele cu cerințe mari nutritive.
- Arpagicul, și ceapa se sortează și se pun la păstrare.
Luna septembrie este perioada în care melcii cafenii își depun ouăle în crăpăturile solului. Afânarea solului poate preveni acest lucru, mai ales dacă ai probleme în grădină cu acești dăunători.
🥕Lucrări în grădina de legume în luna octombrie
Folosește-te de vegetația uscată pentru a crea compost de calitate. Frunzele căzute se depozitează la umbră, într-un sac găurit, care se udă din când în când. Compostul va fi perfect de folosit în 6 luni. Octombrie este luna recoltării rădăcinoaselor.
- Se recoltează morcovul, pătrunjelul, țelina, sfecla, varza albă și roșie, conopida și gogonelele
- Se face însilozarea legumelor pentru iarnă.
- Se culeg și tomatele din solarii sau răsadnițe.
- Începe plantarea salatei, cepei, usturoiului de stufat și însămânțarea spanacului pentru primăvara viitoare.
- Turba se depozitează sub șoproane.
- Pregătirea mraniței sau pământului de țelină.
Este perioada potrivită pentru pregătirea solului pentru anul viitor, solul se lucrează cu hârlețul sau sapa cu dinți pentru a fi mărunțit. Plantele pentru îngrășământul verde rămân în grădină, pentru a îmbunătăți structura solului.
🍂Lucrări în grădina de legume în luna noiembrie
În noiembrie se face afânarea solului. Este momentul în care se recoltează ultimele legume și rădăcinoase. Speciile aromatice care rămân în grădină se protejează cu folie sau se mută în locuri sigure. Lucrările în grădină se împuținează semnificativ.
- Recoltarea a culturilor de varză, conopidă de toamnă, praz, țelină și culturi din sere.
- Pregătirea de toamnă a terenului.
- Adunarea foliilor de polietilenă, curățarea și depozitarea lor.
- Desființarea răsadnițelor.
- Plantarea răsadurilor de ardei și vinete pentru seră.
Plantele rezistente la frig, la ger, pot fi sădite toamna. Se vor uda mai puțin și mai rar decât de face pe timpul primăverii. Iarna le va oferi timp suficient pentru înrădăcinare. Curățarea impecabilă a grădinii nu este deloc indicată. Vreascurile și frunzele uscate protejează biodiversitatea, animalele și insectele folositoare în grădină.
❄️Lucrări în grădina de legume în luna decembrie
Este momentul potrivit pentru golirea sistemelor de irigație. Depozitele trebuie să intre în atenția gospodarilor. Verifică mereu fructele și legumele depozitate, elimină ce este alterat, asigură lumina, temperatura și umiditatea corecte.
- Prepararea stratului nutritiv pentru producerea răsadurilor necesare culturilor în sere și a culturilor de câmp.
- Pregătirea spațiilor pentru producerea răsadurilor.
- Dacă nu se dorește achiziția semințelor, se pot procura din cultura recoltată.
Pentru orice grădină și livadă păsările care rămân în țară sunt valoroase. Dacă ai posibilitatea, hrănește-le pe timpul iernii. Folosește doar semințe, nu alimente rămase prin casă, sarea și condimentele le fac rău. Este și o lună perfectă pentru odihnă, în care te bucuri de preparatele conservate din legumele recoltate.
Bibliografie grădina de legume
Cultura legumelor în câmp și solarii/ Victor Popescu și Angela Popescu; Sere de grădină/Megyeri Szabolcs; Gradinăritul pas cu pas/Ioan Manoilă; Grădina de legume/ Helga Voit; 12 luni în grădină/ Karl Ploberger.