5 octombrie 2022

Recoltarea și păstrarea gutuilor peste iarnă

Gutuile sunt fructele caracteristice toamnei care, după ce au fost culese, pot fii păstrate până la sfârșitul lui decembrie. Avem cu toții imaginea gutuilor păstrate în geam de părinții noștri. Au un gust acrișor, miros puternic, și chiar dacă sunt mai greu de mâncat în stare proaspătă, transformate în dulceață, tarte sau compot sunt excelente. Dar cum putem face să păstrăm gutuile proaspete cât mai mult timp, în cămară? Vă spunem cât rezistă în condiții ideale.

Recoltarea și păstrarea gutuilor

Când se recoltează gutuile în funcție de soi

Gutuile ajung la maturitatea de recoltare începând cu luna septembrie până la mijlocul lunii octombrie. Sunt și soiuri de gutui care se coc mai târziu și pot fi recoltate în a doua decadă a lunii octombrie. De fapt, aceste soiuri sunt cele mai răspândite în țara noastră. Gutuile rezistă mai puțin decât alte fructe la păstrarea îndelungată. Deși par mai robuste, gutuile rezistă mult mai puțin la păstrare decât merele sau perele. În condiții optime pot fi păstrate până în decembrie – ianuarie. Doar câteva soiuri rezistă până în februarie – martie. 

➡️ Cum știi când este momentul perfect să culegi gutuile? Atunci când s-a scuturat complet sau parțial stratul pubescent de pe fruct! 

În funcție de soi, gutuile recoltate pot fi mici, când au până în 200 de grame. Gutuile de mărime mijlocie pot ajunge și până la 300 g iar cele mari pot ajunge și la 500 de grame. Sunt și soiuri care produc fructe foarte mari, de peste 500 de grame. Gutuile se vor culege când ajung la maturitate completă, manual. Soiuri de gutui: Constantinopoly, Bereczki, Champion, Aurii, de Leskovatz, de Huși, etc.

Păstrarea gutuilor

Gutuile au durată medie de păstrare, de la 100 până la 140 de zile. Pot fi păstrare în beciuri sau cămpri reci, bine aerisite. Gutuile se așează pe rafturi la distanță una de cealaltă, pentru ca aerul să poată circula mereu. Temperatura optimă de păstrare a fructelor este de -0,5℃ – + 0,5℃. Pentru a știi mereu temperatura corectă termometrul se fixează în camera de depozitare la o înălțime de 1,5 m. Dacă sunt păstrate în beci, și temperatura scade sub -1,8℃ acestea vor îngheța. La peste 3℃ microorganismele se dezvoltă mai bine, iar gutuile se pot strica. Umiditatea are importanță mare în păstrarea gutuilor, pentru că determină intensitatea deshidratării fructelor sau a umidității, ori a modului în care se dezvoltă microorganismele. Gutuile se păstrează cel mai bine la un nivel de umiditate de 90%.

buton Adrese magazine agroland