Cum se face vinul de casă din struguri – etapele pas cu pas
Prepararea vinului acasă este una dintre cele mai vechi tradiții ale gospodăriilor românești, o artă care combină pricepere, răbdare și respect pentru natură. Vinul de casă nu este doar o băutură, ci rezultatul unui proces atent controlat, de la alegerea strugurilor până la îmbutelierea finală. Vrei să știi cum se face vinul din struguri? Atunci urmează etapele explicate mai jos.

Cum se face vinul de casă – etapele producției
| Culesul strugurilor | Tragerea de pe drojdii |
| Zdrobirea strugurilor | Limpezirea vinului |
| Sulfitarea borhotului | Maturarea vinului |
| Separarea mustului | Îmbutelierea vinului |
| Fermentația | Lista cu cele necesare |
1. Culesul strugurilor – fundamentul unui vin reușit
Totul începe cu alegerea momentului potrivit al culesului. Ideal este ca strugurii să fie culeși într-o zi uscată, fără ploaie, pentru ca mustul să nu fie diluat. În plus, se recomandă folosirea lădițelor aerisite pentru transport, pentru a evita zdrobirea boabelor înainte de prelucrare.
- Strugurii trebuie să fie bine copți, dulci, sănătoși și fără urme de mucegai.
- Strugurii albi sunt potriviți pentru vinuri albe și aromate
- Strugurii roșii sunt necesari pentru vinurile roșii pline, cu tanin.
2. Zdrobirea strugurilor – începutul transformării
După cules, urmează zdrobirea strugurilor. Pentru asta ai nevoie de un zdrobitor de struguri sau un simplu teasc. Zdrobitorul separă boabele de ciorchini și eliberează mustul, formându-se astfel borhotul, amestecul de boabe zdrobite, pielițe și sâmburi.
La vinurile albe, ciorchinii se pot înlătura mai mult, pentru a obține un vin mai fin. La vinurile roșii, prezența pielițelor în must este esențială, deoarece acestea conferă culoarea și o parte importantă din aromă.
3. Sulfitarea borhotului – protecție împotriva oxidării
Pentru a preveni fermentația spontană și apariția bacteriilor nedorite, borhotul sau mustul se tratează cu metabisulfit de potasiu , denumit de gospodari sulf.
Sulfitarea corectă protejează vinul de oxidare, mucegai și fermentații necontrolate care pot compromite gustul final.
Dozele trebuie respectate cu atenție, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, pentru a asigura un echilibru între protecție și calitatea naturală a vinului.
4. Separarea mustului (doar la vinul alb)
- În cazul vinului alb, mustul se lasă la limpezit câteva ore, apoi se separă de partea solidă. Această etapă este importantă pentru obținerea unui vin clar, elegant și curat.
- La vinul roșu, mustul se lasă pe boștină mai multe zile, pentru a extrage culoarea și aromele.
5. Fermentația – inima procesului de vinificație
Fermentația are loc într-un butoi de fermentație, ideal din plastic alimentar sau lemn, prevăzut cu dop cu fermentator sau un sistem care lasă gazul să iasă, dar nu permite aerului să intre.
Adăugarea drojdiei de vin
Pentru un control precis al fermentației, se recomandă adăugarea de drojdie de vin selecționată, pe care o alegi în funcție de tipul vinului. Drojdia selecționată este superioară fermentației naturale, care poate fi imprevizibilă. Aceasta asigură:
- fermentație rapidă și completă,
- evitarea gusturilor neplăcute,
- un vin stabil și aromat.
Fermentația primară
Pe parcursul a 5–14 zile, drojdia transformă zahărul în alcool și dioxid de carbon. Mustul „fierbe”, spumează și degajă un miros specific. Temperatura optimă este:
- 16–20°C pentru vin alb,
- 20–25°C pentru vin roșu.
6. Tragerea de pe drojdii
Tragerea vinului de pe drojdie, cunoscută în unele zone ca tragerea vinului din boască, este procesul prin care vinul se mută într-un alt recipient după ce fermentația s-a oprit, iar la baza vasului s-a format un strat de drojdie. Această transferare previne apariția gustului amar cauzat de excesul de drojdie. Cu 1–2 zile înainte, vasul se ridică pe o masă sau un raft pentru a permite limpezirea, apoi vinul se trage ușor cu un furtun în vasul curat.
7. Limpezirea vinului – rolul bentonitei
Pentru a obține un vin limpede, curat și stabil, se folosește bentonita, o argilă naturală care atrage particulele în suspensie. După câteva zile, bentonita se depune la fund, iar vinul poate fi tras din nou în alt vas. Această etapă este esențială dacă vrei un vin fără depuneri și fără riscul de a deveni tulbure ulterior.
8. Maturarea vinului – unde și cum se păstrează
Vinul se mută într-un butoi din inox, considerat cel mai sigur pentru păstrare. Avantaje:
- nu modifică aroma,
- este ușor de curățat,
- menține perfect etanșeitatea.
Maturarea durează între 1 și 6 luni, în funcție de tipul vinului. În timpul maturării se recomandă:
- completarea periodică a vasului (vinul se mai evaporă),
- protejarea cu mici doze de metabisulfit,
- menținerea temperaturii de 10–15°C.
9. Îmbutelierea vinului
Vinul trebuie să fie perfect limpede și stabil înainte de îmbuteliere. Sticlele se păstrează apoi culcate, într-un loc răcoros și ferit de lumină. Pentru îmbuteliere ai nevoie de:
- sticle curate și sterilizate,
- dopuri noi, preferabil naturale,
- o mașină de dopuit,
- eventual etichete.
Listă cu toate cele necesare pentru prepararea vinului acasă
1. Pentru cules și manipularea strugurilor
- Lădițe aerisite pentru cules sau găleți
- Foarfecă de vie (opțional)
- Masă pentru sortarea strugurilor
2. Pentru zdrobire și presare
- Zdrobitor de struguri (manual sau electric)
- Desciorchinător (dacă nu este inclus în zdrobitor)
- Teasc / presă pentru struguri
- Recipient pentru colectarea mustului
3. Pentru fermentație
- Butoi pentru fermentație (plastic alimentar, lemn sau inox)
- Dop cu fermentator / supapă de fermentație
- Furtun alimentar pentru amestecat / tras vinul
- Termometru
- Mustimetru sau refractometru (pentru măsurarea zahărului)
4. Substanțe și aditivi esențiali
- Metabisulfit de potasiu (pentru sulfitarea mustului și protecție)
- Drojdii selecționate pentru vin
- Nutrient pentru drojdie (opțional, dar recomandat)
- Bentonită pentru limpezirea vinului
5. Pentru maturare și păstrare
- Butoi din inox pentru păstrare (sau damigene mari)
- Dopuri etanșe
- Paletă / lingură lungă pentru amestecat
- Stand sau suport pentru butoaie
6. Pentru îmbuteliere
- Sticle curate și sterilizate
- Aparat de dopuit
- Dopuri din plută sau silicon
- Pâlnie alimentară
- Etichete (opțional)
7. Pentru igienizare
- Detergent alimentar
- Dezinfectant special pentru vase și ustensile
- Perii pentru curățat butoaie și sticle
Află de la Specialistul Agroland totul despre soiutile de viță de vie, iar dacă ai nevoie de accesorii, utilaje sau butași de viță de vie, te așteptăm în magazinele noastre.
Concluzie – pregătește-te din timp cu accesoriile necesare
Cum se face vinul din struguri în condiții ideale? Pregătind din timp arsenalul de care ai nevoie pentru acest proces. Prepararea vinului acasă este un proces complex, dar plin de satisfacții, iar cu echipamentele potrivite și etapele respectate cu atenție, rezultatul va fi un vin natural, gustos și personalizat după preferințele tale. (sursă foto Freepick)


